Tomograf nou pentru Spitalul Judeţean

0
336

Din toamna acestui an, cea mai mare unitate sanitară din Oltenia va beneficia de un nou computer tomograf. Aparatul este aşteptat cu nerăbdare mai ales de pacienţi, care s-au săturat să se plimbe prin tot oraşul pentru o investigaţie medicală care ar trebui să se facă în spital. Tomograful este achiziţionat cu bani de la Ministerul Sănătăţii şi, cel târziu până la sfârşitul lunii octombrie a.c., va fi adus la Craiova.

De câteva luni bune, vechiul tomograf al Spitalului Judeţean din Craiova este pe butuci din cauza unei defecţiuni, motiv pentru care bolnavii ce trec pragul unităţii sanitare sunt transportaţi la una din clinicile private din oraş. Nu este nici prima, probabil nici ultima dată când CT-ul cedează. De altfel, vechimea şi gradul de uzură au făcut ca aparatul să fie mai mult defect pe parcursul acestui an.

Tocmai din acest motiv, conducerea Spitalului Judeţean din Craiova a solicitat de nenumărate ori ca unitatea sanitară să primească fonduri pentru achiziţionarea unui nou aparat. În cele din urmă, după mai multe amânări, Ministerul Sănătăţii a alocat banii, licitaţia a fost deja adjudecată şi, în următoarele şase săptămâni ar urma ca spitalul să aibă un computer tomograf mai performant. Săptămâna viitoare, pentru a câştiga timp, reprezentanţii spitalului vor demara lucrările de amenajare a spaţiului în care va funcţiona  acesta, tot în cadrul secţiei de radiologie. Nu se va renunţa nici la celălalt aparat, cel defect, pentru care s-au cumpărat piesele necesare, urmând ca specialiştii celor două firme de service, cu care spitalul are contract, să rezolve problema.

Aparatura depăşită, o problemă mai veche a unităţii sanitare

Nu doar tomograful este pe lista neagră cu aparatură medicală veche. Şi aparatele de radiologie au, la rândul lor, o durată de funcţionare îndelungată, unele dintre ele depăşind chiar 40 de ani. În aceste condiţii, nici nu mai e de mirare că sunt mai mult defecte. Ba chiar în urmă cu câteva luni au fost la un pas să provoace o tragedie de proporţii, după ce o componentă a unuia dintre aparate a luat foc, medicii fiind nevoiţi să intervină cu extinctoarele pentru a stinge incendiul. În ciuda acestor probleme, planuri există deocamdată doar pentru tomograf. „S-au făcut eforturi deosebite pentru ca tomograful să fie menţinut în stare de funcţiune. Fiind un aparat vechi, cu o utilizare destul de mare de la început, cu foarte multe expuneri, au apărut şi problemele tehnice. Din păcate, mereu au intervenit defecţiuni. Chiar dacă spitalul a cumpărat piesele care au fost solicitate de echipele de service, deocamdată este tot defect. Încă nu a fost găsită o soluţie pentru a corecta erorile care apar. Aşteptăm un verdict din partea celor de la service”, a declarat conf. univ. dr. Florin Petrescu, managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Craiova.

Florin Petrescu

Clinica de oncologie va fi renovată

Un alt proiect adus în discuţie, ieri, de conducerea spitalului, ce ar trebui finalizat până la sfârşitul anului, este renovarea clinicii de oncologie. Această ar urma să fie modernizată tot cu bani de la Ministerul Sănătăţii.

De asemenea, unitatea sanitară este în proces de licitaţie pentru a achiziţiona o nouă sursă la cobaltron. Este vorba de o sursă radioactivă care la un anumit interval de timp se consumă şi trebuie înlocuită. În plus, pentru a asigura securitatea pe holurile instituţie s-a luat decizia de a monta mai multe camere de supraveghere la radiologie. De altfel, conducerea spitalului intenţionează să pună la punct un adevărat sistem de securitate la nivelul spitalului care să supravegheze şi aparatura de înaltă performanţă.

„La lucrările de renovare a secţiei de oncologie sunt de luat în calcul mai multe aspecte. Clinica nu avea un proiect de renovare şi de efectuare a lucrărilor. Acum am finalizat licitaţia la proiectul de lucrări pentru oncologie. În acest context, sperăm ca modernizarea să se încheie până la sfârşitul anului. Şi pentru sursa de la cobaltron avem deja licitaţia în curs de desfăşurare. Sperăm să finalizăm cât mai repede investiţia şi să aducem această sursă până la sfârşitul anului. Este o investiţie de 600.000 de lei”, a mai spus managerul Spitalului Judeţean.