Polonia denunţă procedura de sancţionare declanşată de Comisia Europeană

0
391

Preşedinţia Poloniei a respins procedura de sancţionare declanşată de Comisia Europeană, avertizând că iniţiativa “nu va duce nicăieri” şi susţinând că Uniunea Europeană nu are autoritatea de a se implica în organizarea sistemelor judiciare din statele membre.

Comisia_Europeana“Comisia Europeană a luat-o pe un drum care nu va duce nicăieri şi orice pas făcut pe acest drum va creşte costurile de întoarcere”, a declarat Krzysztof Szczerski, şeful de cabinet al preşedintelui Poloniei, Andrzej Duda. Uniunea Europeană “nu are autoritate” să se implice în organizarea sistemelor judiciare din statele membre, susţine reprezentantul Preşedinţiei Poloniei.

         Comisia Europeană a lansat, sâmbătă, procedura de sancţionare a Poloniei pentru încercările de subminare a independenţei justiţiei, acordând un termen de 30 de zile Guvernului conservator de la Varşovia pentru a oferi clarificări. Decizia de lansare a procedurii de sancţionare a fost luată de Comisia Europeană miercuri, dar a fost activată sâmbătă, după ce legea de reformare a sistemului judiciar a fost publicată în Jurnalul oficial polonez.

           Guvernul de la Varşovia, format de Partidul Lege şi Justiţie (PiS, centru-dreapta), al lui Jaroslaw Kaczynski, are le dispoziţie 30 de zile pentru a răspunde preocupărilor Comisiei Europene privind subminarea independenţei justiţiei. Preşedintele Poloniei, Andrzej Duda, a refuzat luni să promulge două proiecte de lege adoptate de Parlament care ar fi afectat independenţa sistemului judiciar. Dar opoziţia preşedintelui nu viza şi noua lege de reorganizare a jurisdicţiilor instanţelor, publicată vineri în Jurnalul oficial.

         Potrivit Bruxellesului, reformarea instanţelor judiciare conţine măsuri discriminatorii de genul vârstelor diferite de pensionare în funcţie de gen. În plus, ministrul polonez al Justiţiei a primit prerogativa de a prelungi mandatele judecătorilor care au depăşit vârsta de pensionare. Comisia Europeană a avertizat că ar putea retrage drepturile de vot ale Poloniei în instituţiile Uniunii Europene. Varşovia a denunţat un “şantaj”.