Proiect privind salarizarea medicilor: Spitalele publice vor putea avea secţii private, în care doctorii să lucreze după program

0
459

Spitalele publice vor putea organiza clinici sau secţii private, în care medicii să poată lucra după programul de lucru din unitatea de stat, prevede proiectul privind salarizarea doctorilor, care va fi lansat în dezbatere publică de Ministerul Sănătăţii.  “Vorbim despre un proiect privind creşterea veniturilor medicilor, prin care urmărim creşterea veniturilor acestora, dar şi reducerea exodului, pornind de la principiul fundamental din sănătate, respectiv acela că singurii care aduc bani în sistem sunt doctorii.  Potrivit noului proiect, medicul va fi obligat să opteze dacă lucrează cu normă întreagă, respectiv şapte ore, în spitalul public. În cazul în care a optat să lucreze în spitalul public cu normă întreagă, atunci în aceeaşi unitate sanitară va putea lucra peste programul de lucru, în sistem privat”, a explicat, miercuri, ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu.   O altă opţiune a medicului ar fi să lucreze doar câteva ore în spitalul public, iar în rest, într-o unitate sanitară privată. “Aşadar, medicul care nu vrea să lucreze în sistemul public cu normă întreagă va face publică decizia şi atunci va avea dreptul să lucreze într-un spital privat, în cel de stat rămânând doar cu normă redusă”, a mai spus ministrul Sănătăţii, într-o conferinţă de presă în care a vorbit despre proiectele legislative privind reforma în sistem.