Folk pe malul Dunării, la Calafat

0
502

Folkiști din toată țara, dar nu numai, își dau întâlnire, din nou, la Calafat, uniți de sloganul „Asta-i muzica ce-mi place!”. Ducu Bertzi, Doru Stănculescu, Mircea Vintilă, Mircea Baniciu, Ioan Gyuri Pascu sunt doar câțiva dintre „poeții cu chitară” care vor susține recitaluri pe scena amenajată chiar în port, pe malul Dunării. De asemenea, Nicu Alifantis își va lansa aici – marți, 6 august – cel mai recent album, intitulat „Mozaic”. Un spectacol din cadrul Taberei folk va avea loc, pe 7 august, în Portul Cultural Cetate. Evenimentul de la Calafat – unul „cu valențe de mega-eveniment”, după cum l-a caracterizat, ieri, folkistul Dan Vană, inițiator și coordonator al proiectului – se va desfășura în perioada 1-8 august, în organizarea Primăriei și Consiliului Local Calafat, Casei de Cultură și APLOMB Calafat.

Ajunsă la cea de a XVI-a ediție, Tabăra de Muzică Folk de la Calafat – devenită internațională prin participarea artiștilor din Bulgaria și Serbia – este, fără îndoială, unul din cele mai longevive evenimente folk din România și unul dintre cele mai importante evenimente culturale din orașul de pe malul Dunării. Încă din anul 2009 Tabăra se desfăşoară sub sloganul „Asta-i muzica ce-mi place” şi face parte din Proiectul „EUROPORŢI”: una la Calafat – „Poartă Dunărea” şi alta la Târgu Jiu – „Poarta Sărutului”.

Program generos, cu peste 50 de artiști și grupuri folk

Programul din acest an se anunță unul extrem de bogat, atât ca nume prezente în Tabără, dar și din punctul de vedere al evenimentelor ce vor avea loc. Peste 50 de artiști, cărora li se alătură numeroase grupuri folk, vor susține recitaluri pe scena amplasată în Portul Calafat. Este vorba despre Doru Stănculescu, Ducu Bertzi, Nicu Alifantis, Sorin Minghiat, Mircea Vintilă, Mihai Neniță, Ioan Gyuri Pascu, Mircea Baniciu, Teo Boar, Vlady Cnejevici, Cristian Buică, Emeric Imre, Horia Stoicanu, Maria Gheorghiu, Magda Pușcaș, Mircea Bodolan, Cristian Corcioveanu, Dan Vană (totodată, inițiatorul proiectului și unul dintre coordonatorii Taberei), Radu Gheorghe, Florentin Budea, Dinu Olărașu, Andrei Păunescu, George Stanca, Jul Baldovin, „Misteria Carpatica” (Serbia), Stefan Gheraksiev și „Denvar Project International”, Rosen Paskulov și „Fallen Angels” (Bulgaria), Cătălin Stepa, Marius Matache, Grup Folk Clasic, Icarus, Clara Mărgineanu, Bogdan Grosu ș.a.

14 cântece dedicate femeii, dragostei şi prieteniei, de la Nicu Alifantis

Nu vor lipsi lansările de albume: Nicu Alifantis va aduce în fața publicului, pe data de 6 august, ora 14.00, la restaurantul „OK” din Calafat, cel mai recent album, intitulat „Mozaic”, evenimentul fiind urmat, seara, de la ora 21.00, de un concert al artistului. Apărut în luna mai a acestui an, albumul – în format CD+carte – cuprinde 14 piese, pe versuri de Dinu Olărașu, George Topârceanu, Nina Cassian, Nichita Stănescu, Mihai Eminescu ș.a. „Un amalgam de ritmuri şi stiluri muzicale, de instrumente clasice şi exotice, de sonorităţi neaşteptate, precum o îmbrăţişare deosebit de tandră. 14 cântece dedicate femeii, dragostei şi prieteniei, fiecare cu istoria sa”, spune Nicu Alifantis despre albumul său.

Și Vasile Mardare și Adrian Beznă, care au lansat noi albume în acest an, le vor prezenta cu acest prilej.

***

Pe 7 august, întreaga suflare a Taberei se va mută „acasă” la Mircea Dinescu, în Portul Cultural Cetate. Așadar, dacă puteți ajunge măcar pentru o zi la Calafat, măcar pentru o seară de spectacol, nu ezitați să o faceți!

Dan Vană

Dan Vană: «Timpul rămas până la deschiderea Taberei folk 2013 de la Calafat se poate măsura de-acum în ore, iar un lucru este cert: va fi o a XVI-a ediție de mare anvergură, cu valențe de mega-eveniment! Teoretic, toate numele importante ale folkului din România, Bulgaria și Serbia au fost invitate și majoritatea au confirmat participarea. Afișul Taberei, generos, așteaptă până pe 7 august să-i învăluie pe toți și să facă tot mai greu de organizat edițiile viitoare. Îndemnul lui Cristian Buică din Imnul Taberei folk rămâne încă valabil și actual, deși „probabil Căile Ferate Române au o problemă”: „Dacă vrei să fii bogat / Și frumos, și talentat / Ia un tren și vino-n tabără, la Calafat”. Asta-i muzica ce-mi place!».