Grădiniţele estivale – o soluţie pentru părinţii craioveni, în perioada vacanţei

0
361

Deşi în plin sezon estival, 16 dintre cele 21 de grădiniţe cu program prelungit de care beneficiază municipiul Craiova vin în ajutorul părinţilor care merg la serviciu şi nu au cu cine îşi lăsa copiii. Respectivele unităţi de învăţământ au semnat, în luna iunie, un protocol de colaborare, fiind deschise fiecare, prin rotaţie, câte o lună pe parcursul verii. 

După cum a precizat Georgică Bercea-Florea, inspector general al Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Dolj, acestea colaborează astfel: Grădiniţele nr. 40, nr. 45 şi nr. 52; Grădiniţele nr. 31 şi nr. 21; Grădiniţele nr. 37 şi nr. 44; Grădiniţele nr. 22, „Nicolae Romanescu” şi „Otilia Cazimir”; Grădiniţele nr. 30 şi nr. 24; Grădiniţele nr. 23, nr. 41, nr. 42 şi nr. 56.

Cu jocuri şi joacă timpul parcă zboară!

Un astfel de contract a fost încheiat între Grădiniţele nr. 21, de pe bulevardul „Carol I”, şi nr. 31 „Petrache Poenaru”, situată pe strada „Vasile Alecsandri”. Cea dintâi îşi va începe activitatea de vară pe data de 1 august, preluând preşcolarii de la Grădiniţa nr. 31, deschisă pe parcursul lunii iulie. „Avem deja 26 de solicitări din zonă şi două din Brazdă”, a precizat Mihaela Rusu, directoarea Grădiniţei nr. 21. Orarul zilnic este de la 8.00 la 18.00, iar pentru 8 lei pe zi prichindeilor li se oferă masa de prânz şi două gustări – la orele 10.00 şi 16.00.

Timpul petrecut la grădiniţă parcă zboară: pe lângă activităţile instructiv-educative, precum învăţarea de poezii, cântece, desluşirea literelor şi cifrelor, citirea de poveşti şi desenarea personajelor întâlnite, preşcolarii sunt încurajaţi să-şi dezvolte imaginaţia şi creativitatea prin activităţi diversificate, relaxante, libere, un rol important având jocurile.

Dorind să aflăm cât de mult ajutor le oferă părinţilor aceste instituţii cu program pe timpul verii, am mers la Grădiniţa nr. 31, unde copiii îşi aşteptau părinţii sau bunicii, afară, la joacă, sub supravegherea educatoarei, asistentei medicale şi îngrijitoarei. Erau atât de prinşi în jocurile organizate încât unii dintre ei nici nu-i observaseră pe părinţi, iar alţii nu mai voiau să meargă acasă!

Un „colectiv-magnet” la Grădiniţa nr. 31

Deşi timpul liber pe care îl au bunicii la dispoziţie le permite să aibă grijă de nepoţei, aceştia nu vor să stea acasă nici măcar o zi, chiar vacanţă fiind. Sunt fascinaţi de tot ce înseamnă grădiniţă şi mereu dornici să înveţe ceva nou, aşa cum i-a obişnuit colectivul de educatori al Grădiniţei nr. 31.

Luca e un băieţel de 3 anişori şi câteva luni care, în fiecare seară înainte de a adormi, fredonează un cântecel în limba engleză învăţat la grădiniţă. „Nu există seară în care să nu îl cânte!”, spune bunica, Aurora Burtea, adăugând: „Au activităţi educative variate. Am remarcat schimbări în comportamentul lui – vrea să se îmbrace singur, să se încalţe singur, iar în week-end chiar ne cere să-i cumpărăm legume, aşa cum e gustarea de la grădiniţă. E un colectiv minunat aici, începând de la directoare până la îngrijitoare am numai cuvinte de laudă”.

Cristian Ştefănescu, tatăl a doi copii înscrişi la Grădiniţa nr. 21, declară şi el încântat: „Mă bucur că Grădiniţa nr. 21 s-a cuplat pe vară cu Grădiniţa nr. 31. Am simţit cum, în fiecare dimineaţă când îi aduc aici, îi las ca într-o familie, nu ca într-o instituţie de învăţământ. Şi eu şi soţia mea suntem foarte mulţumiţi!”. „Băiatul meu este foarte sensibil şi timid”, adaugă Cristina Miulescu, mama lui Sebastian. „L-am adus la această grădiniţă acum câteva luni şi, cu toate astea, o iubeşte pe doamna directoare, care este o profesionistă, impune respect, are spirit pedagogic şi e mult îndrăgită, deşi e puţin mai drastică decât celelalte cadre didactice. Buna înţelegere şi prietenia membrilor colectivului se simte prin pasiunea lor, prin metoda pe care au ales-o în a ne educa şi a se comporta cu copiii noştri, ca şi cum ar fi propriii lor copii”, este de părere femeia.

***

Dacă sunteţi în căutarea unei grădiniţe pentru copilul dumneavoastră trebuie să ştiţi că în Craiova există şi câteva asemenea instituţii estivale private. Acestea oferă, de asemenea, activităţi instructiv-educative, punând accent pe învăţarea de limbi străine, au mese incluse sau nu, însă nu sunt deschise pe toată perioada vacanţei. În plus, preţurile pornesc de la 500 de lei pe lună.

LUCREŢIA GHEORGHE