Liga Europa: Mici în campionatele lor, mari pe continent!

0
493

FC Sevilla, locul 11, în campionatul spaniol, după 37 de etape, întâlneşte astă-seară, în finala Ligii Europa, programată la Budapesta, pe Puşkaş Arena, pe AS Roma, locul 6 în Serie A, o finală încredinţată arbitrului englez Anthony Taylor. FC Sevilla are ca obiectiv mărturisit al 7-lea titlu în această competiţie, unde n-a pierdut nici o finală din cele 6 la care a participat. Paradoxul este că, bascul Luis Mendilibar, actualul antrenor, este al 3-lea în acest sezon, succedând lui Julen Lopetegui şi Jorge Sampaoli. La rândul său „Special One”, care n-a tremurat în Liga Campionilor în 2004 cu Porto şi 2010 cu Inter, a adjudecat Liga Europa în 2003 şi 2017 cu Porto şi Manchester United. Anul trecut în Conference League cu AS Roma a câştigat trofeul, devenind primul antrenor european care câştigă cele 3 competiţii. Aşadar, ne putem aştepta la un spectacol mare.