Pasagerii, însoţitorii acestora, persoanele aflate în tranzit sau orice persoană interesată, au posibilitatea vaccinării îin incinta Aeroportului Internaţional Craiova. Prin parteneriatul semnat cu Primăria Municipiului Craiova şi Direcţia de Sănătate Publică Dolj se vine în sprijinul persoanelor interesate să se vaccineze rapid şi fără programare. Centrul este deschis 24 ore/zi, în incinta Terminalului Sosiri, iar parcarea este gratuită pentru persoanele care fac dovada vaccinării. Imunizarea se face cu ser Johnson and Johnson, pentru care nu este nevoie de rapel.