Fotbalul s-a reluat în Europa, iar în unele țări, cu spectatori

0
1373

În acest week-end s-au reluat mai multe campionate e fotbal din Europa și, cu câteva excepții, ale țărilor care și-au declarat închise cometițiile, majoritatea vor începe până când în România se va lua o decizie în privința sportului-rege.

Sârbii au reluat campionatul în week-end şi numai în prima etapă nu au avut public, apoi unica restricţie este ca fanii să stea la 1 metru distranţă. Steaua Roșie Belgrad a câștigat campionatul, după succesul cu Rad Belgrad și va sărbători în fața spectatorilor, în runda viitoare, pe Ratko Mitic, în condițiile în care nu se va mai disputa play-off.

În Ungaria s-au jucat deja meciuri de Cupă şi s-a reluat și campionatul, iar spectatorii sunt lăsaţi pe stadion. Vor putea sta pe un rând păstrând un spaţiu de trei locuri libere, iar între două rânduri cu spectatori trebuie să fie, obligatoriu, un rând liber. Bumba a marcat pentru Kisvarda.

Grecii vor să dea restart pe 6 iunie, iar 20 % din tribune vor fi populate.

În Rusia începe fotbalul şi pot asista spectatori, la 10 procente din capacitatea arenelor.

Suedia reia campionatul pe 14 iunie şi meciurile se vor disputa cu spectatori.

Polonia – S-au jucat deja meciuri din Cupă, iar în acest week-end s-a reluat şi campionatul. Preşedintele federaţiei, Boniek, s-a întâlnit cu primul ministru pentru ca meciurile să se joace cu spectatori, din iunie.

Armenia – campionatul a început de pe 23 mai.

Muntenegru – Se joacă din nou fotbal, din acest week-end.

Bulgaria – se reia pe 5 iunie, dar se dispută deja amicale.

Belarus – Fotbalul nu s-a oprit deloc.

Cehia – Campionatul s-a reluat, este deja a 3-a rundă în disputare de la restart.

Croaţia – în acest week-end s-a reluat, cu meciuri din Cupă, iar săptămâna viitoare începe şi campionatul.

Danemarca – Campionatul a început de săptămâna aceasta.

Elveţia – reîncepe fotbalul pe 8 iunie.

Estonia – Campionatul a început pe 18 mai

Feroe – campionatul s-a reluat pe 9 mai

Finlanda – Se joacă primăvară-toamnă, se începe pe 1 iulie, cu maxim 400 de fani în tribune.

Germania – Primul campionat puternic care s-a reluat, de pe 16 mai, este deja în curs etapa a 4-a de la restart.

Anglia – S-a anunţat data de 17 iunie pentru primele meciuri, fără spectatori.

Portugalia – campionatul începe în acest week-end, dar liga a doua a fost declarată închisă.

Israel – S-a reluat campionatul în acest week-end, cu meciuri din play-off și play-out.

Islanda – În ţara adversarei României din play-off-ul pentru Euro, pe 5 iunie se reia fotbalul, cu meciurile din Cupă, urmează pe 7 iunie Supercupa, iar de pe 13 începe şi campionatul.

Norvegia – campionatul se joacă în sistem primăvară-toamnă şi începe pe 16 iunie.

Turcia – Va relua campionatul pe 12 iunie.

Ucraina – S-a reluat campionatul în acest week-end. Meciul Karpati Lvov – Mariupol, programat duminică, în campionatul Ucrainei, a fost amânat după ce jucători şi membri ai stafului echipei gazdă au fost testaţi pozitiv cu coronavirus

Spania – se reia pe 12 iunie, fără public.

Olanda, Scoţia, Luxemburg, Ţara Galilor, Cipru, Franţa şi Belgia au închis sezonul.