George Gogu Constantinescu, omagiat la Colegiul Naţional „Carol I”

0
919
Ieri, la Colegiul Naţional „Carol I” din Craiova s- a cinstit memoria unuia dintre cei mai importanţi elevi ai săi, personalitate marcantă a ştiinţei, unul dintre cei mai mari savanţi ai lumii, aflat în compania unor nume care nu mai au nevoie de prezentare: Einstein, Marie Curie, Kelvin, etc. Este vorba de George Gogu Constantinescu.
În Sala de festivităţi a Colegiului Naţional „Carol I” , arhiplină, a avut loc Simpozionul Ştiinţific Naţional „Gogu Constantinescu – un carolist din Academia Română, în panoplia savanţilor lumii”. George Constantinescu, Gogu, aşa cum âi plăcea să i se spună, s-a născut la Craiova, în 1881, pe strada Brestei, dintr-o familie cu valenţe culturale extraordinare, tatăl său fiind director al Colegiului Naţional „Carol I”, iar mama, originară din Alsacia, o femeie cu apetenţă culturală, o foarte bună pianistă. În urmă cu 100 de ani, Gogu Constantinescu a publicat Teoria Sonicităţii şi a uimit lumea. În memoria lui, ieri, în şcoala unde a învăţat, s-a desfăşurat simpozionul amintit. „Suntem bucuroşi să participăm , astăzi (ieri – n.r.) la acest eveniment. În vacanţa de iarnă, am avut o întâlnire cu domnul  Alexandru Mironov, care a propus să evocîm personalitatea unor mari oameni care au studiat la „Carol I”. Pentru acest an, ne-am oprit la Gogu Constantinescu, cu atât mai mult cu cât, în urmă cu 100 de ani, publica Teoria Sonicităţii. Prin aceşti înaintaşi, ne păstrăm istoria vie”, a precizat prof.  Angel Cristian Stăiculescu, director al Colegiului Naţional „Carol I”. La rândul său,  Alexandru Mironov, fost elev al instituţiei de învăţământ din Craiova, prezent, în urmă cu câteva zile, la Craiova, la aniversarea a 60 de ani de la terminarea cursurilor liceale, a menţionat: „Trebuie să recuperăm importanţa acestui om, unul dintre cei mai importanţi savanţi ai lumii. Voi, elevii prezenţi acum în sală, vă veţi da seama, peste ani, că bagajul vostru de cunoştiinţe este datorat profesorilor care v-au îndrumat. Gogu Constantinescu a fost un vizionar şi teoria sonicităţii nici acum nu este pusă în adevărata sa valoare, dar, sunt convins că, prin 2040 – 2050, inclusiv motoarele navetelor spaţiale se vor axa pe această teorie, cea prin comprimarea lichidelor, folosind vibraţiile. Trăim într-o eră a civilizaţiei, în care marele stăpân este inginerul. Mă bucur că şi comunitatea craioveană îl cinsteşte pe Gogu Constantinescu, astăzi (ieri – n.r.) fiindu-i conferit titlul de Cetăţean de Onoare, post – mortem, al Municipiului Craiova ”. Gogu Constantinescu a decedat în 1965, în Anglia, dar, cu patru ani înainte, s-a reîntors în ţară devenind membru al Academiei Române.