Schimbări importante la echipa de handbal a Craiovei

0
515

Schimbări importante se produc în această perioadă la câştigătoarea Cupei EHF şi vicecampioana României, echipa feminină de handbal SCM Craiova. Astfel, noul secund al lui Bogdan Burcea, în locul lui Dumitru Berbece, va fi Costin Dumitrescu, campion al României cu Craiova, în anii 90. Până acum, acesta a antrenat echipa masculină de handbal CS Universitatea Craiova, din liga a doua. Schimbări vor avea loc şi la nivelul lotului SCM Craiova. Astfel, şi-au anunţat plecarea: portarul Iulia Dumanska, centrul Andreea Pricopi (ambele la Vâlcea), extrema Valentina Ardean, pivoţii Bobana Klikovac (la Ferencvaros) şi Teodora Popescu, interul Patricia Vizitiu şi apărătorul Nicoleta Tudor.

În schimb, a fost adusă op portăriţă din din Bulgaria  Ekaterina Giucheva (foto), în vârstă de 30 de ani, înaltă de 1,85 metri, care a evoluat înaintela Kisvardai, ocupanta locului 7 din Ungaria. Tot din campionatul maghiar, de la Alba Fehervar, va sosi şi interul Elena Gjorgjevska, o macedoneancă de 28 de ani care a mai evoluat în România la HCM Baia Mare. De asemenea, a fost adus coordonatorul Lamprini Tsakalou, o grecoiacă în vârstă de 25 de ani care a evoluat anul trecut la Krim Ljublijana. Pentru postul de pivot a fost transferată Timea Tătar, o jucătoare de 29 de ani de la Corona Braşov. Se intenţionează aducerea încă unui pivot de valoare, dar şi a unei extreme stânga.