Bugetul UE: Consolidarea sectoarelor culturale și creative europene

0
470

În cadrul următorului buget pe termen lung al UE pentru 2021-2027, Comisia Europeană propune majorarea la 1,85 miliarde euro a finanțării pentru Europa creativă, programul care sprijină sectoarele culturale și creative europene, precum și operele audiovizuale.

Andrus Ansip, vicepreședinte pentru piața unică digitală, a declarat: „Mediul digital a transformat peisajul nostru cultural, aducând cu sine noi provocări și oportunități pentru sectoarele culturale și creative europene. Vrem ca autorii, creatorii și producătorii din UE să profite la maximum de aceste noi oportunități legate de tehnologiile digitale.”

Tibor Navracsics, comisarul pentru educație, cultură, tineret și sport, a declarat: „Cultura a ocupat întotdeauna un loc central în cadrul proiectului european. Ea este elementul care unește oamenii. Sectoarele culturale și creative joacă, de asemenea, un rol crucial de stimulare a evoluției economice și sociale, permițându-ne să construim relații internaționale puternice. Ne propunem obiective ambițioase în domeniul culturii și un robust program Europa creativă ne va permite să le transformăm în realitate. Fac apel la toate statele membre și la Parlamentul European să susțină această abordare.”

Mariya Gabriel, comisarul pentru economie digitală și societate digitală, a precizat: „Sprijinul pe care îl acordăm sectoarelor culturale este esențial pentru a ajuta industria europeană să fie mai competitivă. Un sector audiovizual puternic, pe care îl putem realiza prin programul MEDIA al Europei creative, va consolida cultura, identitatea și diversitatea europeană și va contribui la consolidarea valorilor noastre comune în materie de libertate și de pluralism ale mijloacelor de comunicare în masă”.

Propunerea Comisiei de a consolida sectoarele culturale și creative ale UE se axează pe trei domenii: MEDIA – programul din cadrul Europei creative care sprijină industria de film și alte industrii audiovizuale din UE, cultura și acțiunea intersectorială:

1. MEDIA: 1.081 miliarde euro vor finanța proiecte audiovizuale și vor stimula competitivitatea în sectorul audiovizualului în Europa. Programul MEDIA va sprijini în continuare dezvoltarea, distribuirea și promovarea filmelor, programelor TV și a jocurilor video europene. În următorii ani, se vor investi mai multe fonduri în promovarea și distribuirea la nivel internațional a lucrărilor și tehnicilor narative europene inovatoare, inclusiv în domeniul realității virtuale. Se va crea un anuar online al filmelor din UE pentru a spori accesibilitatea și vizibilitatea lucrărilor europene.

2. CULTURĂ: 609 milioane euro din noul buget vor fi alocate pentru promovarea sectoarelor culturale și creative europene. Se vor înființa proiecte, rețele și platforme de cooperare pentru a conecta artiști talentați din întreaga Europă și pentru a permite creatorilor să coopereze mai ușor peste granițe.

3. INTERSECTORIAL ÎN DOMENIILE CULTURAL ȘI MEDIA: 160 milioane euro vor finanța IMM-urile și alte organizații care activează în sectoarele culturale și creative. Această finanțare va fi utilizată și pentru a promova cooperarea în materie de politică culturală pe teritoriul UE, pentru a promova un univers mediatic caracterizat prin libertate, diversitate și pluralism și pentru a sprijini un jurnalism de calitate și alfabetizarea mediatică.

Cultura poate jucate un rol pozitiv în consolidarea rezilienței societății europene și a economiei noastre. Ca urmare a procesului de digitalizare și a concurenței globale, este necesar un sprijin susținut în sectoarele culturale și creative europene. Se pot face mai multe pentru a stimula producțiile transfrontaliere, pentru a se garanta că operele europene sunt distribuite la scară mai largă și că profităm la maximum de tehnologiile digitale, menținând în același timp diversitatea culturală și lingvistică a Europei. Mai mult, prin consolidarea culturii și creativității în UE, putem sprijini mai bine libertatea și pluralismul mijloacelor de informare în masă, care sunt cruciale pentru menținerea unor societăți deschise, favorabile incluziunii și creative. Acesta este motivul pentru care Comisia propune o majorare a finanțării pentru programul Europa creativă.

Etape următoare

Un acord rapid asupra întregului buget pe termen lung al UE și asupra propunerilor sale sectoriale este esențial pentru a asigura că fondurile UE încep să producă rezultate pe teren cât mai curând posibil.

În cazul în care se înregistrează întârzieri, mii de organizații, rețele sau întreprinderi culturale și creative nu își vor putea demara proiectele la timp. La rândul lor, festivalurile cu filme sau cu muzică din Europa se pot confrunta cu probleme financiare și mii de profesioniștii din domeniul audiovizualului nu ar fi în măsură să participe la proiectele finanțate prin Europa creativă.

Ajungerea în 2019 la un acord privind următorul buget pe termen lung ar asigura o tranziție fără probleme între actualul buget pe termen lung (2014-2020) și noul buget pe termen lung, precum și previzibilitatea și continuitatea finanțării, în beneficiul tuturor.

Context

Actualul program Europa creativă se desfășoară în perioada 2014-2020. Propunerea privind un nou program Europa creativă face parte din capitolul „Investiția în oameni” al propunerii de buget pe termen lung al UE. Principalul său obiectiv este de a promova cultura europeană care contribuie la formarea unei identități europene. Noul program urmărește, de asemenea, să le ofere cetățenilor mijloace de acțiune prin promovarea și protejarea drepturilor și a valorilor fundamentale și să creeze posibilități de implicare și de participare democratică a acestora la procesul politic și la societatea civilă.

Sprijinul european pentru sectorul cultural și al audiovizualului a fost acordat timp de mulți ani prin intermediul a diferite programe de finanțare. Programul Europa creativă 2014-2020 reprezintă o platformă unică de coordonare și de sprijin constructiv pentru sectoarele culturale și creative pe întregul continent. Noua propunere de program se bazează pe experiența acumulată și își propune să continue și să consolideze elementele care funcționează. Ea se bazează, de asemenea, pe Anul European al Patrimoniului Cultural 2018, care are drept obiective sensibilizarea cu privire la patrimoniul comun, și totuși divers, al Europei și consolidarea identității europene.