ALDE Dolj : România trebuie să configureze o poziție solidă

0
446

ANDRA POPESCU, Vicepreședinte ALDE DOLJ: ”ALDE va susține o negociere solidă pentru ca România să obțină cât mai mulți bani din fondurile de coeziune pentru exercițiul bugetar european 2021-2027”

 ALDE consideră că România trebuie să configureze o poziție solidă, fără nicio fisură în negocierea fondurilor de coeziune pentru a putea spera la o creștere a fondurilor alocate în exercițiul bugetar european 2021-2027.

Conform proiectului de buget anunțat de Comisia Europeană, România va primi fonduri de coeziune în valoare de 27 miliarde de euro, în creştere cu 8% faţă de actuala programare financiară.

Apreciem faptul că se propune modernizarea politicii de coeziune, principala politică de investiţii a UE, dar acest lucru nu trebuie să creeze noi sensibilități între țările vestice sau din sudul continentului și cele din Estul postcomunist.

Considerăm că toate criteriile prin care Comisia Europeană alocă fondurile trebuie să fie unele total transparente, astfel încât ţările din Europa Centrală şi de Est  să nu se confrunte cu reduceri ale finanţării mai mari decât ponderea de 10% prevăzută la nivel general pentru programul de coeziune.

Obiectivul României în negocierile privind viitorul cadru financiar al UE trebuie să fie  acela de a obține maximul posibil. Guvernul din care  ALDE face parte susține interesul României, acela de a avea mai multe fonduri pentru coeziune, în contextul în care vorbim de un buget UE  restrâns. Noi considerăm că  numai printr-o alocare suplimentară se poate respecta obiectivul UE, acela de a exista, cu adevărat, mai multă coeziune între statele membre și de a se reduce astfel diferențele dintre  ele.

Solicităm tuturor instituțiilor  să coopereze, să construiască împreună o poziție de țară solidă la negocieri așa încât atingerea acestui obiectiv să fie realizabilă.

 

BIROUL DE PRESĂ ALDE DOLJ