O nouă generaţie „Vreau în clasa a noua” a absolvit liceul

0
491

Cei 19 bursieri doljeni, beneficiari ai programului „Vreau în clasa a noua”, au sărbătorit, ieri, în sala de festivităţi a Liceului de Arte „Marin Sorescu” din Craiova, finalizarea studiilor liceale. Unul dintre cele mai de succes proiecte dezvoltate de Fundaţia World Vision a ajutat, astfel, o nouă promoţie să-şi îndeplinească visul.

La eveniment au luat parte reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj, ai Direcţiei de Sănătate Publică Dolj, diriginţii bursierilor, donatori individuali şi reprezentanţi ai companiilor partenere în program.

95 de elevi doljeni, sprijiniţi să meargă la liceu

world visionÎn cei nouă ani de proiect, aproximativ 1.000 de elevi au fost beneficiari la nivel naţional. Cu sprijinul donatorilor individuali şi corporate, World Vision România a susţinut în cadrul proiectului „Vreau în clasa a noua”, în perioada 2008 – 2017, în judeţul Dolj, un număr de 263 de elevi din mediul rural, fără posibilităţi materiale, dar cu rezultate şcolare bune, să îşi continue studiile la liceu. În prezent, în judeţul Dolj sunt înscrişi 95 de bursieri în proiect.

Sprijinul acordat constă în burse şcolare individualizate şi se materializează în plata cheltuielilor de cazare şi masă, rechizite, îmbrăcăminte, încălţăminte, produse de igienă personală. Intervenţiile directe sunt dublate şi de desfăşurarea lunară a activităţilor de socializare cu scop educativ având rolul de a sprijini integrarea socială ţi şcolară a elevilor bursieri. «Mă bucur să sărbătorim astăzi finalizarea cu succes a studiilor liceale de către o nouă promoţie a programului „Vreau în clasa a noua”. Îi felicit pe cei 19 absolvenţi de anul acesta pentru interesul şi implicarea manifestate atât faţă de activitatea şcolară, cât şi faţă de activităţile din proiect, menite să îi pregătească pe tinerii bursieri pentru viaţă, prin dezvoltarea abilităţilor şi creşterea încrederii în sine», a declarat Vasilica Cîrlugea, coordonator „Vreau în clasa a noua” în judeţul Dolj.

Proiect de burse pentru continuarea studiilor liceale

Din anul 2008, programul de burse al Fundaţiei World Vision România –  ,,Vreau în clasa a noua!” – susţine copiii din mediul rural care nu au posibilităţi materiale să îşi continue studiile la liceu, prin oferirea de burse şcolare pentru acoperirea cheltuielilor de cazare, masă, transport, alimente, haine sau cărţi. În plus, programul include activităţi extraşcolare pentru îmbunătăţirea situaţiei şcolare şi pentru reducerea perioadei de acomodare în mediul urban. În timpul anului şcolar, tinerii liceeni participă la activităţi educaţionale şi de socializare, precum şi la consiliere individuală. În timpul vacanţelor, sunt implicaţi în activităţi de voluntariat sau merg în excursii organizate de Fundaţia World Vision România.  Toţi tinerii bursieri beneficiază de servicii de consiliere socială, consiliere vocaţională şi şcolară, consiliere în situaţii de urgenţă şi de grup.

«Pentru mine şi pentru ceilalţi bursieri, programul „Vreau în clasa a noua” a însemnat un sprijin deosebit, atât financiar, cât şi moral. Aici am format prietenii, am strâns amintiri, am trecut peste provocări, ne-am dezvoltat şi împreună am crescut. Atunci când cineva crede în tine şi îţi oferă sprijin, acest lucru te motivează şi te face să fii mai responsabil. Prin intermediul activităţilor şi excursiilor desfăşurate am reuşit să avem mai multă încredere în noi, să ne exprimăm punctele de vedere, dar şi să comunicăm, să învăţăm să îi ascultăm pe ceilalţi, pentru că la rândul nostru, să putem ajuta», mărturiseşte Cristina Văduva, absolvent liceu şi beneficiar program „Vreau în clasa a noua”,  din judeţul Dolj.

Proiectul se desfăşoară cu succes având partener Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj şi lucrând în strânsă legătură cu cadre didactice din 20 de licee din Craiova, Băileşti şi Filiaşi.