Mircea Cornişteanu, fostul manager al Teatrului Naţional Craiova, acuzat de conflict de interese

0
544

Reprezentanţii Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) au comunicat, ieri, că fostul director general şi manager al Teatrului Naţional „Marin Sorescu” din Craiova, Mircea Cornişteanu, este suspectat de infracţiunea de conflict de interese, motiv pentru care a fost sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova pentru efectuarea cercetărilor. În plus, alte două persoane cu funcţii de conducere la aceeaşi instituţie sunt suspectate de conflict de interese, după ce au semnat contracte în baza cărora Cornişteanu ar fi încasat 94.000 lei. Mircea Cornişteanu spune că este o victimă a legislaţiei „stupide” din domeniu, pentru că nu a făcut decât să încaseze bani pentru spectacolele pe care le-a regizat.mircea cornisteanu

Potrivit comunicatului Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), Mircea Mihai Cornişteanu a încălcat regimul juridic privind conflictul de interese în materie administrativă, întrucât, în exerciţiul funcţiilor publice de conducere deţinute în cadrul Teatrului Naţional „Marin Sorescu” Craiova a încheiat contracte şi a aprobat încheierea de contracte având un interes personal de natură patrimonială (respectiv obţinerea de beneficii băneşti) ce a influenţat îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor care îi reveneau.

Mai exact, spun inspectorii ANI, Mircea Cornişteanu a încheiat trei contracte (semnate atât în calitate de reprezentant legal al Teatrului Naţional „Marin Sorescu” Craiova, cât şi în nume propriu) şi a aprobat (în calitate de preşedinte al Consiliului de Administraţie al Teatrului Naţional „Marin Sorescu” Craiova) încheierea a 18 contracte în valoare totală de 182.153  lei, între Teatrul Naţional „Marin Sorescu” Craiova şi persoana fizică Cornişteanu Mircea-Mihai. De asemenea, întrucât în perioada exercitării funcţiilor de conducere, aceasta a îndeplinit acte prin care a obţinut, direct, foloase materiale pentru sine în sumă totală de 182.153  lei (în temeiul contractelor încheiate), Mircea Cornişteanu a încălcat, astfel, şi legislaţia privind conflictul de interese atât în materie penală, se mai precizează în comunicatul ANI.

Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova, în vederea verificării indiciilor privind săvârşirea infracţiunii de conflict de către Mircea Cornişteanu. Acesta a precizat că cercetările au început în urmă cu aproximativ un an şi că a pus la dispoziţia inspectorilor ANI toate documentele solicitate. Mai mult, susţine că îşi va pleda cauza la instanţă, întrucât este o „victimă a legislaţiei stupide”. „Am avut contracte cu instituţia pe care am manageriat-o pentru spectacole pe care le-am regizat. Banii încasaţi au fost pentru că mi-am făcut meseria şi mă voi prezenta la Procuratură şi la instanţă, pentru că nu sunt singurul în această situaţie. Nu este normal să interzici unei persoane care manageriază să-şi facă meseria, iar meseria mea este de regizor”, ne-a declarat Mircea Cornişteanu.ani

Alte două persoane cu funcţii de conducere suspectate de aceeaşi infracţiune

De asemenea, Agenţia Naţională de Integritate a precizat că a mai sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova în vederea verificării indiciilor privind săvârşirea de către Ilarian Ștefănescu şi Gabriel Mănescu, persoane cu funcţii de conducere din cadrul Teatrului Naţional „Marin Sorescu” Craiova a infracţiunii de conflict de interese, întrucât în perioada exercitării funcţiilor de conducere aceştia au îndeplinit acte prin care s-au obţinut, direct, foloase patrimoniale pentru Cornişteanu Mircea-Mihai (superiorul lor ierarhic direct).

Astfel, Ștefănescu Ilarian, director al Direcţiei Tehnice din cadrul Naţionalului craiovean, a semnat 26 contracte încheiate între Teatrul Naţional şi persoana fizică Cornişteanu Mircea-Mihai, iar Mănescu Gabriel a fost director de producţie (în acest moment fiind pensionat) a semnat un contract încheiat între aceleaşi părţi (în condiţiile în care încheierea acestor contracte nu a fost aprobată de Consiliul de Administraţie al Teatrului şi nu există alte acte administrative privind aprobarea încheierii) în baza cărora Mircea Cornişteanu a încasat suma totală de 94.069 lei.