Proiect de succes finalizat de Sitco Service

0
761

Sitco Service a anunţat, ieri, finalizarea un proiect de anvergură, ce s-a derulat pe parcursul a nu mai puţin de doi ani. Prin intermediul acestuia, 129 de persoane au obţinut certificate de calificare în meseria de operator la maşinile-unelte cu comandă numerică. Cursurile s-au desfăşurat în trei judeţe ale regiunii Sud-Vest Oltenia – în Dolj, Olt şi Gorj.

Proiectul a fost cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, aplicant fiind Sitco Service – firmă autorizată de CNFPA pentru susţinerea acestor cursuri –, iar ca partener S.C. Popeci Utilaj Greu S.A. Obiectivul general al proiectului a fost acela de a susţine transformarea şi adaptarea angajaţilor din domeniul industriei constructoare de maşini la noile cerinţe de pe piaţa de profil din regiunea Sud-Vest Oltenia. Scopul urmărit a fost acela de îmbunătăţi nivelul de competitivitate şi a poziţiei ocupate la locul de muncă deţinut, prin manevrarea maşinilor-unelte cu comandă numerică.

129 de persoane au primit certificate de calificare

Printre rezultate obţinute la sfârşitul proiectului se remarcă creşterea nivelului de calificare prin formarea profesională continuă a 134 de cursanţi din regiunea Sud-Vest Oltenia, în meseria de operator la maşinile-unelte cu comandă numerică. Cursul a fost absolvit de 129 de persoane, care au primit certificate de calificare eliberate de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.

De asemenea, 227 de persoane au beneficiat de consiliere, orientare şi formare profesională continuă în legătură cu nevoile individuale şi posibilităţile de a se adapta la noile cerinţe de automatizare din industria construcţiilor de maşini. Nu în ultimul rând, de calificarea în meseria de operator la maşinile-unelte cu comandă numerică au beneficiat şi 16 femei.

Cursurile s-au desfăşurat în trei judeţe ale regiunii Sud-Vest Oltenia, beneficiari fiind angajaţi ai întreprinderilor din judeţele Dolj, Olt şi Gorj. Printre acestea se numără Popeci Utilaj Greu, Avioane Craiova, MAT Craiova, SMR Balş, UM Rovinari, Mirfo Trading Târgu Jiu, Grimex Târgu Jiu şi Artego Târgu Jiu.

Proiectul a avut o valoare totală de 500.000 de euro

La sfârşitul perioadei de implementare, indicatorii angajaţi prin Contractul de Finanţare au fost îndepliniţi în totalitate. Mai mult decât atât, cursul a avut un impact deosebit, depăşind aşteptările. Astfel, deşi cursul şi-a propus calificarea unui număr de 100 de persoane, s-au înscris 134 de persoane, iar cererile de înscriere au fost mult mai mari.

„Deja există la sediul firmei Sitco Service o bază de date cu alţi solicitanţi care aşteaptă organizarea unui nou curs. Un alt lucru cu care ne mândrim este un suport de curs pe care l-am realizat noi. Este un manual care cuprinde întreaga noastră experienţă. Fiecare cursant a primit un exemplar la absolvire. Am dat o atenţie deosebită acestui curs pentru că venim din domeniu”, a precizat Dumitru Pârvu, directorul Sitco Service.

Proiectul a avut o valoare totală de 500.000 de euro, prin Contractul de Finanţare fiind prevăzute şi, apoi, achiziţionate o freză şi două strunguri cu comandă numerică, utilaje pe care s-a desfăşurat perioada de practică a cursului.

Foarte important de menţionat este faptul că Sitco, în calitate de partener Siemens, a primit de la această firmă licenţe soft cu ajutorul cărora se poate simula pe monitorul unui calculator exact ecranul unei comenzi numerice, încât trecerea de la teorie la practică să se realizeze foarte uşor, fără riscul de a provoca accidente sau avarierea utilajelor.