Taxa de primă vânzare, aplicată maşinilor înmatriculate înainte de 2007

0
296

Cei care vor cumpăra maşini înmatriculate în România până la 1 ianuarie 2007 vor plăti taxa auto. Decizia a fost luată ieri de membrii Coaliţiei, iar măsura va fi parafată în cadrul şedinţei de Guvern de mâine. Coaliţia a decis, ieri, în şedinţa de la Palatul Victoria, ca taxa auto să fie extinsă. Astfel, ea se va aplica şi maşinilor înmatriculate până în 2007 şi care vor fi vândute pentru prima dată pe teritoriul României.

Aceasta nu este singura modificare adusă taxei auto. Ministrul Mediului, Laszlo Borbely, a mai spus că valoarea taxei auto va scădea cu 20 – 30%, însă nu s-a stabilit până acum procentul exact. „Nu renunţăm la taxa de primă înmatriculare pentru că este benefică, şi au demonstrat cifrele, pentru a dispărea maşinile vechi, care poluează foarte mult. Eu trebuie, ca stat, să am sursă financiară pentru a putea aloca bani pentru programul  Rabla, care este un program de succes. Din acest punct de vedere rămâne această taxă. Şi spun că este benefică pentru că, anul trecut, din circa 230.000 de maşini second – hand, aduse din străinătate, 30% au fost mai vechi de 15 ani. Taxa va rămâne. Va fi introdusă, în plus, această obligaţie pentru maşinile înmatriculate înainte de 1 ianuarie 2007, ca la prima vânzare să se plătească taxa de primă înmatriculare. Şi pentru că intră o categorie de cetăţeni care trebuie să plătească o asemenea taxă, ne-am gândit să reducem puţin din taxa de primă înmatriculare”, a precizat Borbely.