Aeroportul Internaţional din Craiova, prezentare a primei curse fără restricţii aeriene în “Spaţiul Schengen”

0
1513

Aeroportul Internațional “George (Gogu) Constantinescu” din Craiova a  marcat intrarea României și a Bulgariei în “Air Schengen”,  printr-un eveniment care s-a desfăşurat pe 31 martie. Astfel, la ora11:30, pe pista Aeroportului Internațional Craiova a aterizat primul zbor din “Spațiul Schengen”, cu o delegație a orașului Pleven ( Plevna), Bulgaria. Din păcate , delegaţia nu a fost condusă de primarul localității, din cauze obiective, dar a sosit preşedintele Comunităţii de Afaceri  din Plevna,  însoțit de o echipă de filmare a televiziunii naționale din Bulgaria. Acesta a fost primul pasager ajuns, pe calea aerului, după aderarea la Schengen, a României şi Bulgariei.

Întâmpinarea oaspeților din Bulgaria a fost  urmată de o conferință de presă, referitoare la noile condiții de călătorie, valabile din 31 martie. Apoi, jurnaliștii au oportunitatea de a lua primele imagini și interviuri cu primii călători care zboară de pe Aeroportul Internațional Craiova, în condițiile pe care le presupune intrarea în “Air Schengen”, către Aeroportul din  Charleroi, Belgia. Fiecare dintre pasagerii acestui zbor a primit, din partea autorităţilor  Aeroportului Internațional Craiova, câte un cadou simbolic, ca suvenir al momentului intrării României în “Spațiul Schengen” aerian, la care se adaugă şi cel maritim şi fluvial.

Declaraţii bine punctate

Conferinţa de presă a fost una bine pusă la punct. “Vorbim despre un program important. Avem şi spaţii Schenghen şi Non- Schengen, care sunt operaţionale. Vorbim de prezent, până va fi finalizat noul Terminal. Acest program nu se putea derula fără sprijinul Consiliului Judeţean (CJ) Dolj şi al Guvernului României. Sperăm ca, la finele acestui an, să intrăm în “Schengen” şi pe linia terestră. Suntem mândri că primul pasager, în noile condiţiie, este un partener al nostru din Plevna, Bulgaria. Ambele ţări sunt pregătite în totalitate pentru aderarea completă la “Schengen”. Demersurile vor continua”, a precizat Sorin Manda, directorul Aeroportului Internaţional Craiova. Prezent la inaugurare, prefectul judeţului Dolj, Dan Diaconu, a menţionat: “România a făcut un pas uriaş, împreună cu Guvernul actual. Suntem convinşi că, până la sfârşitul anului, vom intra şi terestru. Aeroportul Internaţional craiova este pregătit din toate punctele de vedere”. Cosmin Vasile, preşedintele CJ Dolj, a declarat : “Este un moment deosebit, se deschid etapele ca fluxul de pasageri de la Craiova să fie mai rapid. Vor urma investiţiile în judeţul nostru, pentru că s-a deschis o oportunitate de desfăşurare a afacerilor. Craiova şi Doljul sunt pe harta Europei şi a lumii, din toate punctele de vedere. S-au făcut eforturi din partea Guvernului, care au fost încununate de succes, şi sunt convins că, în toamnă, putem vorbi de o aderare totală a României şi Bulgariei”.  Primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu, a precizat : “Felicitări tuturor celor implicaţi în acest proiect al Guvernului, care a fost pus în practică. Primăria Craiova este alături de Consiliul Judeţean Dolj în aceste demersuri. Pentru oamenii de afaceri este ceva extraordinar. Dar, la noi, în teritoriu, ne-am trasat a prioritate: realizarea autostrăzii Craiova – Calafat. Suntem foarte bucuroşi de parteneriatul cu Bulgaria. În utimii zece ani, la Craiova se întrunesc comisiile din România – Bulgaria – Serbia, pentru o dezvoltare în comun a colaborării, fiind în discuţii şi cu Grecia, pentru punerea la punct al unui plan de dezvoltare regional ”  .

Prieten din Bulgaria : “aproape de Craiova şi Dolj”

Aşa cum am amintit, primul sosit pe Aeroportul Internaţional Craiova a fostun cetăţean bulgar. Era însoţit de un prieten şi, normal, de echipajul de zbor. Numele pasagerului este Hristo Tazlakov, şi este preşedintele Comunităţii de Afaceri din Pleven (Plevna), o titulatură similară a Camerei de Comerţ şi Industrie din România, bineînţeles zonală. “Îmi parte foarte rău că nu a putut sosi primarul din Pleven, din motive obiective, dar sunt eu prezent. Sunt onorat că sunt primul pasager de aici. Personal, cu ajutorul municipaliţăţii din Pleven, lucrez de mai bine de 20 de ani cu Craiova şi Doljul. Am avut şi avem foarte multe proiecte dezvoltate în comun şi, poate glumesc, dar este şi adevăr: măcar 10% din ceea ce ne propunem să şi realizăm ar fi un succes. Transmit mesajul domunului primar din Pleven, pentru absenţa de la această ceremonie, din cauza unor cauze obiective, dar pot să mai spun ceva : am fost extraordinar de bine primit “, a precizat Hristă, care a fost foarte deschis dialogului şi nu a dorit să fie abordat protocolar.