Sindicatele din Educaţie aşteaptă răspunsuri

0
657

Sindicatele din învăţământ, fie din cel preuniversitar, fie din cel universitar s-au pronunţat, astăzi, împotriva eliminării din Proiectul Legii Învăţământului Preuniversitar a prevederii referitoare la salarizarea cadrelor didactice. Se aşteaptă răspunsurile de rigoare …

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Federaţia Sindicatelor din Educaţie “SPIRU HARET” şi Federaţia Naţională Sindicală “ALMA MATER”, în contextul declaraţiei făcute, în urmă cu două zile, de ministrul Educaţiei, Ligia Deca , potrivit căreia “sindicatele din educaţie au agreat eliminarea din Proiectul Legii Învăţământului Preuniversitar a articolului referitor la salarizarea profesorilor” , vin cu următoarele precizări: “După pichetarea sediului Guvernului, în data de 29 martie, o delegaţie, formată din şase reprezentanţi ai celor două Federaţii sindicale din învăţământul preuniversitar,  a avut o întâlnire cu Nicolae Ciucă, premierul României, Marcel Ciolacu, preşedintele Camerei Deputaţilor, şi cu ministrul Educaţiei, Ligia Deca. Printre problemele abordate s-a pus şi întrebarea dacă, la nivel de coaliţie de guvernare, s-a luat decizia, aşa cum se vehiculează în spaţiul public, de a se elimina din Proiectul Legii Învăţământului Preuniversitar, articolul care se referă la salarizarea profesorilor. Răspunsul a a fost afirmativ, argumentul fiind acela că învăţământul ar fi singurul domeniu, care ar avea, în Legea de funcţionare, o prevedere legată de salarizare, lucru care ar fi incorect şi nelegal şi care ar crea un precedent periculos. Liderii de sindicat au solicitat celor doi lideri, Nicolae Ciucă şi Marcel Ciolacu, să-şi asume instituirea şi aplicarea principului “în noua grilă de salarizare, salariul profesorului debutant să fie egal cu salariul minim brut pe economie”. Aşteptăm răspunsurile . Nu vrem să credem că tăcerea ar fi unul dintre ele. Nu ne dorim, dar Greva Generală ar putea fi măsura extremă”, a precizat prof. Bogdan Manea, preşedinte al Uniunii Sindicatelor Independente din Învăţământ – Dolj, parte a FSLI.