Nereguli grave într-un centru de carantină din Dolj

0
795

În urma unor sesizări, inspectori din cadrul Serviciului de Control în Sănătate Publică al DSP Dolj au efectuat, ieri, un control la un centru de carantină din Calafat, în timpul căruia au fost constatate grave nereguli: spațiul nu deținea contract pentru ridicarea de deşeuri cu potenţial periculos, iar colectarea acestora se făcea în mod necorespunzător; nu exista  contract de deratizare-dezinfecție-dezinsecție, nici pentru spălarea și dezinfecţia lenjeriei; camerele şi grupurile sanitare erau neigienizate, iar instalaţiile sanitare aveau defecţiuni. Persoanele carantinate nu aveau obiecte de uz personal şi intim, ci doar săpun şi hârtie igienică. În centru nu existau găleţi, mopuri, mături, detergent, biocid. Primăria locală a fost amendată, conform HG 857/2011, art. 30, lit. h, cu suma de 30.000 lei. Firma care asigura serviciile de catering a fost sancţionată cu avertisment pentru neinscripţionarea orei pe recipientele destinate probelor alimentare. Centrul de carantină va fi controlat din nou în termen de 48 de ore.

Ca urmare a acestor constatări, aduse la cunoştinţa prefectului judeţului Dolj, s-a decis relocarea persoanelor carantinate într-un alt centru din județ.