Fotbal: Membrii FIFA Council au aprobat numărul de echipe pe care fiecare confederaţie îl va trimite la CM 2026

0
478

FIFA Council – care este format din preşedintele FIFA, Gianni Infantino, şi preşedinţii tuturor forurilor continentale – a aprobat, joi, numărul de echipe pe care fiecare confederaţie îl va trimite la CM 2026, competiţie care va întruni la start 48 de echipe, faţă de 32 câte se califică acum.

Conducerea FIFA a încercat să mulţumească fiecare confederaţie, astfel că toate vor primi mai multe locuri la Cupa Mondială.

Cum au fost distribute cele 48 de locuri la CM:

  • Zona Asia: 8 echipe (4 sau 5 pe vechiul sistem, 4 calificate direct şi una la baraj)
  • Zona Africa: 9 naţionale (în loc de 5)
  • America de Nord, Centrală şi Caraibe: 6 naţionale (în loc de 3 sau 4)
  • America de Sud: 6 (în loc de 4 sau 5)
  • EUROPA: 16 în loc de 13
  • Zona Oceania: o reprezentantă trimisă direct (n.r. înainte aveau doar un loc la baraj)

Ţara care va organiza Cupa Mondială va fi calificată direct, dar o va face de pe un loc ce aparţine confederaţiei din care face parte. De exeplu, dacă ar fi o ţară din Europa, aceasta ar rămâne cu 15 locuri pentru calificări.