Dilemă la votul pentru bugetul Craiovei: Echilibrat sau dezechilibrat?

0
430

Consilierii municipali au votat, ieri, bugetul Craiovei, laolaltă cu bugetele tuturor societăţilor, regiilor, spitalelor şi instituţiilor de cultură din subordine. Nu au lipsit nici criticile care au fost direcţionate spre executivul Primăriei de către aleşii din opoziţie, liberalii încercând să arate că s-a mers pe o idee greşită în acest an, când investiţiile au prins cele mai mici sume. Primarul interimar, Mihail Genoiu, a explicat că situaţia se va echilibra în mijlocul anului, dar că, în principal, 2017 este destinat închiderii proiectelor mari şi scrierii de noi proiecte.

sedinta clmDupă ce săptămâna trecută a fost supus mai întâi unei dezbateri publice cu cetăţenii, bugetul Craiovei – în sumă de 600 milioane de lei – a fost supus, ieri, şi votului consilierilor municipali. Aleşii liberali au fost cei care nu au votat proiectul de hotărâre, motivând că nu sunt de acord cu modul cum au fost împărţiţi banii – 86% din venituri pentru funcţionarea aparatului administrativ şi 14% pentru lucrările de investiţii.

„Avem de gestionat un buget care scârţâie din toate încheieturile, sub presiunea sumelor pe care trebuie să le scoatem din buzunar pentru finalizarea proiectelor pe fonduri europene nerambursabile pe care nu am fost capabili să le terminăm la timp. Este un buget dezechilibrat numai dacă ne gândim la faptul că, la secţiunea de funcţionare sunt alocate 86 de procente, iar cea de dezvoltare sunt 14 procente. Toţi oamenii care se ocupă de acest domeniu ştiu că un buget care nu are măcar 30% pentru dezvoltare este un buget dezechilibrat”, a arătat liberalul Marinel Florescu.

În plus, pe lângă faptul că banii pentru investiţii sunt mai puţini, liberalii au spus că, pe lista obiectivelor propuse pentru 2017, sunt prea multe documentaţii şi prea puţine lucrări în sine. „Sunt foarte multe PT-uri, SF-uri, DALI-uri, şi foarte puţini bani pentru execuţie. Începem multe şi finalizăm puţine”, a mai spus acesta.

Liberalii nu au votat bugetul

Alţi doi consilieri liberali, Flaviu Sirop şi Doru Câplea, s-au referit, punctual, la câteva lucrări de investiţii pe care municipalitatea le-a menţionat în lista de investiţii, susţinând că sumele alocate sunt insuficiente în raport cu volumul lucrărilor necesare. „Nu avem nimic împotrivă să reabilităm clădirea Primăriei, dar suma alocată mi se pare un pic cam mică. Nu ştiu ce doriţi să faceţi cu 100.000 de lei, probabil sunt nişte pregătiri iniţiale pentru renovarea clădirii”, a atras atenţia Flavius Sirop.

La rândul său, consilierul Doru Câplea a ridicat problema subfinanţării lucrării de reabilitare a Colegiului Naţional „Carol I”. „În buget sunt prevăzuţi foarte puţini bani pentru modernizarea Colegiului „Carol I”. De-a lungul timpului, au trecut pe aici cărucioarele cu documente, aş dori să ştiu când estimaţi că se vor finaliza lucrările la acest colegiu, pentru că au fost înainte foarte multe termene până acum şi absolut nici unul nu a fost respectat”, a spus consilierul PNL.

Bugetul se echilibrează la mijlocul anului

Primarul interimar, Mihail Genoiu, i-a contrazis pe liberali şi a venit cu argumente prin care să arate că este vorba, de fapt, de o abordare diferită a bugetului din acest an: „Chiar dacă vi se pare că este dezechilibrat, eu vă spun că este un buget foarte echilibrat”.

Referitor la împărţirea disproporţionată a sumelor, între funcţionare şi dezvoltare, Genoiu a explicat că sumele se vor schimba şi echilibra în a doua jumătate a anului. „Procentul alocat investiţiilor de 14% este relativ mic, dar eu vă garantez că acest procent va creşte în partea a doua a anului, deoarece bugetul de funcţionare, de 86%, cuprinde şi majorările de salarii care s-au făcut în prima parte a anului, ca efect al legislaţiei din 2016, iar partea de venituri nu a fost întregită cu cotele aferente majorărilor de salarii. Deci, în partea a doua a anului, când va fi întregită, automat sumele cu care se va ajusta bugetul se vor duce pe investiţii în aşa fel încât se va echilibra mai mult”, a menţionat primarul interimar al Craiovei.

Primăria Craiova s-a pus pe scris noi proiecte europene

Multitudinea de studii de fezabilitate şi proiecte tehnice, care figurează pe lista de investiţii a Primăriei Craiova, a fost pusă pe seama faptului că municipalitatea se află în faza în care scrie noi proiecte cu finanţare europeană. „Este anul în care finalizăm proiecte europene şi este anul în care scriem proiecte europene. De asta sunt SF-uri, PT-uri, toate aceste etape premergătoare. Din acea sumă de 49 milioane de euro, aferentă polului de creştere Craiova – dar care se va întregi cu ceea ce nu consumă din sumele alocate judeţele din zona Olteniei. Noi trebuie să fim pregătiţi să absorbim cât mai mult din aceşti bani europeni. Obiectivul nostru este de a prinde în continuare, de a nu rămâne în istorie cu faptul că am derulat nişte proiecte care au fost făcute anterior şi, în urma noastră, nu lăsăm nimic. Trebuie să lăsăm cel puţin acelaşi nivel de proiecte europene pe care l-am găsit noi. Toate proiectele europene, care au fost începute şi care au fost găsite în diverse stadii, au fost şi vor fi finalizate”, a precizat Mihail Genoiu.

O suma mică pentru reabilitarea Colegiului „Carol I”

Colegiul Naţional „Carol I” a primit, de la bugetul local, suma de 1,5 milioane de lei, însemnând cheltuieli de proiectare şi execuţie. Reprezentanţii municipalităţii au explicat de ce s-a mers pe această sumă, şi anume pentru că nu se va ajunge la execuţia propriu-zisă, judecând după termenele procedurilor de urmat. „Am făcut socoteala în felul următor: procedura de licitaţie se întinde pe durata a 4-5 luni, proiectarea, care va fi prima parte, se va derula pe o perioadă de 4-5 luni, nu ştiu exact cât este prevăzută în caietul de sarcini, şi automat pentru execuţie, în 2017, nu va mai rămâne foarte mult timp decât pentru demararea lucrărilor având în vedere că este şi perioada de iarnă”.

La fel se va întâmpla şi cu reabilitarea celor două sedii ale Primăriei Craiova – sediul principal şi sediul de la Palace. „Construcţia de reabilitare a celor două sedii ale Primăriei va trebui, la fel, să urmeze o procedură. Sumele sunt mici pentru că tot ceea ce vă spun eu sunt lucruri care vor trebui să facă obiectul investiţiilor anului 2018. Tot ce am gândit a fost ca 2018 să fie plin de investiţii, în condiţiile în care, în 2017, finalizăm investiţii începute din 2016 şi anterior”, a accentual primarul interimar, Mihail Genoiu.