Consiliul Judeţean a votat planul investiţional pentru 2017

0
449

sedinta cjNu mai puţin de 38 de puncte pe ordinea de zi a şedinţei ordinare a Consiliului Judeţean (CJ) Dolj, de ieri. Ca un mic amănunt, cât timp camerele video ale presei au fost prezente la dezbatere, şi consilierii din opoziţie au fost mai vocali. Sănătatea rămâne domeniul prioritar al viitoarelor investiţii, potrivit conducerii CJ Dolj, iar toate cele nouă etaje ale S.C.J.U. Craiova se încearcă să fie reabilitate până la sfârşitul acestui an. Observaţiile opoziţiei nu au lipsit, unele chiar departe de rigoarea cerută de calitatea de consilier judeţean care a şi primit, în prealabil, ordinea de zi. Este cazul unui episod scurt, dar elocvent despre cum a fost privit… dreptul de superficie!

  sedinta cj 1Şedinţa de ieri a Consiliului Judeţean Dolj a fost una bogată în proiecte votate. Nu mai puţin de 38. Cea mai mare parte dintre acestea nu a suferit vreo modificare. Cu mici excepţii. La punctul 27, cel care privea darea în administrarea Centrului Regional pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale 4 Sud-Vest Oltenia a spaţiului subsol şi etaj din Corpul B, situat în incinta fostei Şcoli Speciale „Regina Maria” din Craiova, strada „Nicolae Titulescu” nr. 22, însuşi preşedintele Ion Prioteasa a dorit să fie stabilit un termen de 5 ani pentru acordarea spaţiului, urmând ca ulterior acesta să revină tot C.J. Dolj. „Noi ne plângem că nu avem spaţii suficiente pentru instituţiile din subordonarea noastră şi, totuşi, le dăm altor instituţii! Să facem acest demers, dar pentru o perioadă limitată de timp, să zicem 4-5 ani. După care, spaţiul să revină la noi” a intervenit Ion Prioteasa, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj.

Sănătatea, pe primul loc ca volum de investiţii

 Prezent la dezbateri, managerul S.C.J.U. Craiova, dr. Fănuţă Bogdan, a precizat că, datorită sprijinului acordat de C.J. Dolj, spitalul a putut funcţiona la capacitate. Detaliind importanţa investiţiilor în Clinica de Oncologie, unde peste 23.000 de olteni diagnosticaţi cu cancer se adresează medicilor de specialitate, managerul S.C.J.U. Craiova este încrezător că, până la finele anului în curs, toate cele 9 etaje ale spitalului vor fi reabilitate, după cum a dat asigurări şi preşedintele Consiliului Judeţean Dolj.

  spital„Ieri (n.r. – miercuri) am făcut o simulare privitoare la construcţia noului spital regional la Craiova. Peste 50 de persoane cu atribuţii în gestionarea serviciilor de utilităţi publice ce ne vor fi necesare au fost prezente la întâlnire. Au fost alături şi prefectul de Dolj, primarul municipiului Craiova, conducerea S.C.J.U. Craiova, cea a DSP Dolj. A reieşit că suntem gata să onorăm cu celeritate toate solicitările ce vor apărea pe parcursul derulării acestui mare proiect investiţional. În anul 2022 va fi finalizat şi abia atunci putem pune în discuţie ce vom face cu actualul spital judeţean”, a dat amănunte preşedintele Ion Prioteasa.

  Totodată, managerul Spitalului de Pneumoftiziologie Leamna, cu 154 de paturi în prezent, a precizat că „3.000 de pacienţi au trecut anual pragul acestei unităţi medicale. Dar că, din 1920, anul construirii sale, sunt multe de făcut. În calitate de medic vă spun că investiţiile Consiliului Judeţean Dolj în sănătate au adus spitalul regional la Craiova. Sunt măsuri evidente care au cântărit mult în decizia de a amplasa aici unul dintre spitalele regionale din România”.

Cu aprindere, despre superficie

aeroportAeroportul Internaţional Craiova, de departe una dintre cele mai frumoase cărţi de vizită ale Doljului, a beneficiat şi ieri de votul consilierilor judeţeni pentru investiţii necesare în conformitate cu gradul tot mai mare de dezvoltare a activităţii.

Adiacent activităţii aeroportuare a mai existat un proiect de hotărâre pe ordinea de zi ce a generat pentru doamna consilier Veta Păsculescu unele nedumeriri. Concret, se solicita votul pentru constituirea unui drept de superficie asupra unui teren în suprafaţă de 3.278 mp, situat în zona Aeroportului Internaţional Craiova pentru S.C. DEDALUS TECH S.R.L. Această societate îşi desfăşoară, acum, activitatea într-un hangar al Fabricii de Avioane, pregăteşte ingineri în aviaţie şi este beneficiara în câmpul muncii a multor absolvenţi cu profil tehnic ai Universităţii din Craiova.

Dreptul de superficie, în viziunea doamnei Veta Păsculescu, ar însemna că această societate comercială ar putea să rămână, la finalul perioadei contractuale, cu un drept de proprietate asupra pământului. Explicaţiile secretarului CJ Dolj au fost insuficiente şi s-a trecut într-o discuţie cu conotaţii juridice evidente, fără ca cineva să explice că dreptul de superficie este dreptul de a avea sau de a edifica o construcţie pe terenul altuia, deasupra ori în subsolul acelui teren, asupra căruia superficiarul dobândeşte un drept de folosinţă (art. 693, Noul cod civil). Mai mult, în lipsa unei stipulaţii contrare, proprietarul terenului devine proprietarul construcţiei edificate de superficiar, prin accesiune, cu obligaţia de a plăti construcţia la valoarea de circulaţie de la data expirării termenului. Există şi posibilitatea, în cazul în care construcţia are o valoare mult mai mare decât terenul, ca proprietarul să-l oblige pe superficiar să cumpere terenul la valoarea de piaţă. Numai că, în cazul de faţă, legislaţia actuală prevede ca cel care accesează fonduri europene să fie şi titularul autorizaţie de construire. Motiv pentru care se semnează astfel de contracte de superficie. Însă nu se va ajunge vreodată ca un societate comercială să aibă dreptul de proprietate asupra terenul din proprietatea privată a autorităţii judeţene.