Merite recunoscute pentru acad. Ion Dogaru

0
485

Este una dintre figurile importante ale mediului academic românesc, în special, şi cu precădere ale Olteniei. Este membru al Academiei Române şi fondator al Facultăţii de Drept, în cadrul Universităţii din Craiova. Zilele trecute, Comisia Juridică, de Disciplină şi Imunităţi, din cadrul Parlamentului României – Camera Deputaţilor, i-a acordat „Titlul de excelenţă” pentru „merite deosebite în dezvoltarea şi promovarea ştiinţelor juridice”. Are în spate 82 de ani de viaţă, o carieră strălucită şi 72 de cărţi scoase de sub tipar, ultima dintre ele fiind în acest an – „Oltenia şi Trilogia Lumilor Simţirii Cosmice”. Numele său – Ion Dogaru, acad. prof. univ. dr.

Academician prof. univ. dr. Ion Dogaru  este parte din istoria ştiinţelor juridice din România, cel despre care, în 2014, la împlinirea vârstei de 80 de ani, prof. univ. dr. Vasile Stănescu, membru de onoare al Academiei Române, afirma: „Nu se poate face o istorie a culturii juridice, fără Domnia Sa”. În urmă cu foarte puţine zile, pe lângă alte multe merite recunoscute, Camera Deputaţilor i-a acordat „Titlul de excelenţă”. În spate stau şi alte distincţii: 2001 – Medalia de Aur a Academiei Republicii Federale Brazilia, pentru contribuţii la dezvoltarea relaţiilor interuniversitare; 18 martie 2002 – Ordinul „Steaua României în Grad de Cavaler”, pentru „susţinuta activitate ştiinţifică şi didactică în domeniul ştiinţelor juridice, precum şi pentru contribuţia adusă la promovarea statului de drept în România”; cetăţean de onoare, începând cu 25 octombrie 2006, al Municipiului Craiova. Pe lângă acestea, mai apar „Meritul Academic” al Academiei Române; Medalia „Dimitrie Cantemir” – Academia de Ştiinţe a Republicii Moldova; Diploma de Onoare şi Medalia de Argint – Uniunea Juriştilor din România; Diploma de Onoare – Institutul de Cercetări Juridice „Academician Andrei Rădulescu” al Academiei Române etc.

O nouă lucrare şi un simţ al umorului

În această lună, de sub tipar, a ieşit o altă lucrare a academicianului Ion Dogaru: „Oltenia şi Trilogia Lumilor Simţirii Cosmice”, care se adaugă la alte 71 de volume. „Am pornit de la Constantin Brâncuşi şi alţi corifei – Henri Coandă şi Nicolae Mateescu – Matte, considerat părintele şcolii dreptului aerospaţial şi cosmic, care este născut în Craiova şi pe care l-am cunoscut în anii 1990 la Paris. În prezent, are 102 ani, trăieşte în Canada şi nu a uitat de unde a plecat ”, a precizat acad. Ion Dogaru.  Aceasta are şi un simţ al umorului pe care nu se sfieşte să-l arate: „Ştiţi că sunt rudă cu preşedinţii americani Bush, Clinton, cu vicepreşedintele Gore?!”. La nedumerirea noastră, ne-a explicat: „Păi, sunt născut în comuna Licurici, judeţul Gorj, în anul 1935 şi, dacă tot i-a făcut un preşedinte al României (Traian Băsescu – n.r.) pe aceştia licurici mari, de ce să nu fiu şi eu la fel, dacă tot m-am născut într-un sat cu o aceeaşi denumire?!” Trecând, din nou, într-un registru serios: „Am o vârstă, am în continuare masteranzi şi doctoranzi, recunoaştere am, dar tot mai trebuie să amintesc ceva. În 1989, structura Universităţii din Craiova, unde era inclusă şi Facultatea de Medicină, avea 36 de specializări. În 2006, la transformarea Consiliului Naţional de Evaluare şi Acreditare Academică, Universitatea din Craiova, din care se desprinsese, anterior, Medicina, număra 118 specializări, iar meritul, pe lângă cel al rectorului prof. univ. dr. Mircea Ivănescu, mi se datorează şi mie, fiind membru în instituţia de acreditare”.