Deputaţii au adoptat creşterea indemnizaţiilor pentru mame: plafonul a fost eliminat

0
399

Camera Deputaţilor a adoptat, ieri, cu unanimitate de voturi, proiectul de lege prin care cresc indemnizaţiile pentru creşterea copilului, dar şi eliminarea plafonului de 3.400 de lei pentru părinţii care câştigă mai mult de atât.

Principala modificare adusă legislaţiei vizează eliminarea plafonului maxim de 3.400 lei/lună al indemnizaţiei pentru creşterea copilului, precum şi acordarea indemnizaţiei pe perioada până când copilul împlineşte vârsta de doi ani. Mai exact, persoanele care timp de doi ani au realizat minim 12 luni venituri supuse impozitului vor beneficia de concediu pentru creşterea copilului timp de 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copilului cu handicap.

Calculul indemnizaţiei se stabileşte în cuantum de 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni din ultimii doi ani şi nu poate fi mai mică de 85% din cuantumul salariului minim brut pe ţară garantat în plată. De asemenea, în situaţia în care decide să se întoarcă în câmpul muncii, părintele va primi un stimulent de inserţie în cuantum lunar de 50% din indemnizaţia minimă stabilită – indemnizaţia minimă este de 85% din salariul minim brut pe ţară garantat în plată.

Totodată, nivelul indemnizaţiei lunare se majorează cu 85% din cuantumul salariului minim brut pe ţară garantat în plată, pentru fiecare copil născut dintr-o sarcină gemelară, de tripleţi sau multipleţi, începând cu al doilea copil provenit dintr-o astfel de naştere. Decizia a fost luată deşi guvernul a avut obiecţii legate de eliminarea plafonului, precizând că Parlamentul ar trebui să indice sursa de finanţare. Legea merge la preşedintele Klaus Iohannis pentru promulgare.