Conferinţă internaţională organizată de Facultatea de Știinţe Sociale

0
988

Facultatea de Știinţe Sociale a Universităţii din Craiova organizează, astăzi, în Sala „Mihai Eminescu” a Casei Universitarilor, prima ediţie a Conferinţei Internaţionale de Știinţe Sociale şi Umaniste: Forum on Studies of Society. Conferinţa se desfăşoară în parteneriat cu Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială a Universităţii Bucureşti, Faculty of Philosophy and Faculty of Economics, St. Cyril and St. Methodius University din Bulgaria, Faculty of Science and Literature and Faculty of Economics and Administrative Sciences, Süleyman Demirel University din Turcia, The Off-Campus Faculty of Law & Social Sciences in Stalowa Wola, The John Paul II Catholic University of Lublin din Polonia şi Colegiul Naţional al Asistenţilor Sociali – Filiala Dolj.

La conferinţă s-au înscris peste 140 de participanţi, doctoranzi, cercetători şi profesori din peste 32 de Universităţi şi Institute de Cercetare din România, Albania, Bulgaria, Turcia, Nigeria, Kazakhstan, Polonia şi Belgia, care analizează astăzi subiecte actuale în sesiuni specifice ştiinţelor socio-umaniste: Sociologie, Asistenţă Socială, Studii Europene, Relaţii Internaţionale şi Studii de Securitate, Știinţe Politice, Istorie şi Filosofie.

Conferinţa Internaţională de Știinţe Sociale şi Umaniste: Forum on Studies of Society este succedată de o dezbatere a asistenţilor sociali doljeni care marchează încheierea Zilelor Asistenţei Sociale. În 2016, Federaţia Internaţională a Asistenţilor Sociali (IFSW) şi-a propus ca deviză „Societatea prosperă atunci când demnitatea şi drepturile oamenilor sunt respectate”. Evenimentul urmăreşte să evidenţieze progresele realizate în domeniul asistenţei sociale, rolul asistentului social în contextul socio-economic actual şi importanţa colaborării tuturor factorilor decizionali în crearea unei societăţi în care se manifestă grija pentru fiecare membru al ei.