Echipa de fotbal a Liceului Tehnologic “Dimitrie Filişanu” din Filiaşi s-a calificat la pas la faza naţională a Olimpiadei Naţionale a Sportului Şcolar (ONSS). Liceenii au trecut fără probleme de faza zonală a competiţiei, după ce au câştigat-o pe cea judeţeană.
Liceul Tehnologic “Dimitrie Filişanu” are un număr aproximativ de 1.700 de elevi cu pregătire preponderent tehnologică. Cu toate acestea, profesorii de Educaţie fizică şi sport, cu specializări fotbal, atletism, tenis de masă şi handbal, depun un efort susţinut în a selecta elevii cu aptitudini sportive şi în a-i pregăti apoi în echipe reprezentative ale liceului. Astfel, au început să apară şi rezultatele, iar echipa liceului (fotbal) a obţinut locul I la etapa pe judeţ, apoi s-a calificat la etapa zonală, desfăşurată în perioada 21-23 martie 2014, unde au participat reprezentantele a încă cinci judeţe: Dâmboviţa, Vâlcea, Gorj, Olt, Argeş.
“Echipa liceului a obţinut locul I la etapa zonală a ONSS şi s-a calificat la faza naţională, unde participă cele mai bune opt echipe din ţară şi care va avea loc în perioada 14-17 aprilie 2014, fiind găzduită de judeţul Caraş-Severin. Echipa liceului a jucat cu echipe foarte bune şi a obţinut de fiecare dată un scor care i-a asigurat calificarea la faza naţională: Dolj – Argeş 3-0 , Dolj – Dâmboviţa 3-0 , Dolj – Gorj 5-0 , Dolj – Vâlcea 1-1 , Dolj – Olt 4-2. Echipa liceului a fost susţinută nu numai de profesori , dar şi de autorităţile locale, Primăria oraşului Filiaşi fiind receptivă la nevoile liceului”, a afirmat profesorul Daniel Dănănău, unul dintre antrenorii filişenilor.
Echipa: Ioana Cosmin, Lăpădătescu Adrian, Mijloc Dănuţ, Corici Claudiu Cimpoeru Robert, Moraru Radu, Ion Andrei,Tudorică Cătălin, Coandă Costinel Doicaru Mădălin.
Profesori: Dănănău Daniel, Budescu Bogdan şi Cîrstocea Remus.