Până astăzi, 18.335 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat

0
522

Până astăzi, 18.335 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat. În intervalul 30.01.2021 (10:00) – 31.01.2021 (10:00) au fost raportate 71 de decese (33 bărbați și 38 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Argeș, Bihor, Brăila, Botoșani, Brașov, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Harghita, Ialomița, Iași, Maramureș, Mureș, Sălaj, Sibiu, Satu Mare, Suceava, Timiș, Vaslui, Vâlcea, Ilfov și București.

Dintre acestea, 3 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 ani, 4 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 18 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 26 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 20 decese la categoria de peste 80 de ani.

69 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidități, iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.