Guvernul va adopta proiectul de buget pe 2019 săptămâna viitoare

0
436

Guvernul nu va adopta proiectul de buget în această săptămână, au declarat pentru MEDIAFAX surse guvernamentale. Potrivit surselor citate, Executivul se va reuni la începutul săptămânii viitoare pentru a definitiva şi adopta proiectul de buget de stat pe anul 2019.

”Şedinţa de Guvern pentru adoptarea proiectului de buget nu va avea loc săptămâna aceasta”, au declarat pentru MEDIAFAX surse guvernamentale.

Potrivit informaţiilor iniţiale, Guvernul urma să trimită proiectul bugetului de stat în Parlament sâmbătă, parlamentarii urmând să aibă la dispoziţie timp pentru depunerea amendamentelor de sâmbătă, de la ora 16.00 până luni la ora 12.00, potrivit unor surse politice. Votul final era preconizat pentru 9 februarie, la ora 12.00.

Primarii municipiilor din ţară, reuniţi miercuri în Asociaţia Municipiilor din România (AMR), condusă de Robert Negoiţă, edilul Sectorului 3, au discutat cu premierul Viorica Dăncilă la Palatul Victoria, înaintea şedinţei de Guvern.

Edilii au cerut ministrului Finanţelor Eugen Teodorovici alocarea unui procent de 30% din bugetul naţional către administraţia locală, în condiţiile în care în prezent susţin că primesc mai puţin de 20%.

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a declarat, miercuri, după întâlnirea avută de primarii de municipii cu premierul şi ministrul de Finanţe, că edilii i-au prezentat situaţia liderului Executivului şi speră la un răspuns după şedinţa de Guvern. Ea a reiterat ideea potrivit căreia municipalitatea pierde nu mai puţin de 80 de milioane de euro, potrivit proiectului de buget.

În replică, preşedintele PSD Liviu Dragnea a afirmat, pe Facebook, că în acest an autorităţile locale vor avea cel mai mare buget din istoria României, aproximativ 77 miliarde lei, şi că primăriile vor avea „pâinea şi cuţitul”, ceea ce îi obligă să fie mai responsabili faţă de cetăţeni. (Sursa: Mediafax)