Control, pe antiefracţie, la unităţile bancare din Craiova

0
456

Poliţiştii Serviciului de Ordine Publică au organizat o acţiune pentru verificarea modului în care  sunt asigurate, antiefracţie, unităţile financiar – bancare din Craiova. “Au fost controlate 63 de unităţi bancare, fiind verificate sistemele de alarmă. De asemenea, poliţiştii au verificat 63 de echipaje de intervenţie, în urma abaterilor constatate fiind aplicate două sancţiuni contravenţionale, în valoare de 600 de lei. În urma acţionării butonului de panică, la o unitate bancară din Craiova, oamenii legii au constatat că unul dintre agenţii unei societăţi specializate de pază s-a prezentat la obiectiv fără avea asupra lui materialele din dotare necesare efectuării intervenţiei”, a precizat insp. princ.  Cosmin Grădinaru, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj. Reamintim că, în urmă cu câteva zile, a fost un jaf armat la o sucursală a BRD, atacatorul nefiind, deocamdată prins, dar cercetările sunt în plină desfăşurare, fiind luate în calcul toate variantele.