Brexit: Pentru Donald Tusk acordul de retragere al Regatului Unit nu este renegociabil!

0
476

Dacă premierul britanic speră să reuşească modificarea „backstop” având susţinerea Camerei Comunelor în această privinţă, spre a evita „no deal”, pentru Donald Tusk, preşedintele Consiliului European acordul de retragere nu este renegociabil şi „rămâne cel mai bun mijloc de a asigura o retragere ordonată a Regatului Unit”. „Backstop”, dispoziţia menită a evita revenirea la o frontieră fizică între Irlanda şi Irlanda de Nord, face parte din acord care nu este renegociabil. „Dacă Regatul Unit prezintă o solicitare de prorogare motivată, cei 27 sunt pregătiţi să examineze şi vor lua o decizie în unanimitate”. Ministrul britanic pentru Brexit, Stephen Barclay, a declarat că Marea Britanie va ieşi pe 29 martie a.c. fără niciun acord, dacă nu se va ajunge la un consens. Ceea ce ar însemna un cataclism pentru Regatul Unit, nefast fiind şi pentru UE, dacă baricadarea pe poziţii de forţă, fără căutarea unui compromis, va dura, încât fiecare parte va pierde în acest divorţ sec. Jean Claude Juncker s-a exprimat, ieri, în faţa Parlamentului European, reunit în sesiune plenară la Bruxelles, pe această temă, în care nu mai este cale de întors.