Conform IPJ Dolj, polițiștii din Calafat au definitivat cercetările în două dosare penale privind furtul de bunuri din două mijloace de transport aflate în tranzit, parcate în locuri special amenajate la ieșirea din Calafat, ambele fapte fiind comise în luna ianuarie 2018. Autorii au fost identificați ca fiind Alin P., de 21 de ani, Dorel S., de 25 de ani, Veniamin C., de 21 ani, toţi din comuna Merişani, județul Argeş, Artur V., de 18 ani, din Piteşti, județul Argeș şi Roman S., de 19 ani, din comuna Băiculeşti, județul Argeş. Ca urmare a colaborării și schimbului de informații cu polițiști din alte județe, s-a stabilit că aceleași persoane au mai comis furturi și în orașul Lehliu Gară, județul Călăraşi. În baza probatoriului administrat în cauză, toți cei cinci membrii ai grupului au fost reţinuți şi ulterior arestați preventiv pe o perioadă de 30 de zile, cercetările fiind continuate în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale și recuperării prejudiciului cauzat.