Un tânăr de 23 de ani şi-a pierdut viaţa, ieri-dimineaţă, într-un accident de circulaţie petrecut pe D.N. 65 (E574), în zona km 20, în afara localităţii Robăneşti. Din primele cercetări ale poliţiştilor rutieri s-a stabilit că Budescu Constantin, de 23 de ani, din comuna Găneasa, judeţul Olt, în timp ce conducea un autoturism Volkswagen Passat, dinspre Balş către Craiova, a intrat într-o depăşire neregulamentară, a pătruns pe sensul opus de mers, unde s-a ciocnit frontal cu un autocamion care tracta o semiremorcă, condus regulamentar de Branko Poledica, cetăţean sârb. În urma impactului deosebit de violent, conducătorul autoturismului a suferit leziuni grave şi a decedat în drum spre spital. Șoferul autocamionului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cauzele şi împrejurările în care s-a produs accidentul rutier, după cum au precizat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj.