Lucrători din cadrul Serviciului Rutier – BDNE împreună cu lucrătorii Biroului Rutier Craiova au organizat, ieri, o acţiune pentru prevenirea accidentelor rutiere generate de neacordarea priorităţii pietonilor angajaţi regulamentar în traversarea străzii precum şi pentru conştientizarea pietonilor cu privire la riscul la care se expun atunci când traversează neregulamentar străzile. În cadrul acţiunii, poliţiştii au constatat 109 abateri de natură contravenţională aplicând amenzi în valoare de peste 14.300 lei. Dintre acestea 9 au fost aplicate conducătorilor auto care nu şi-au îndeplinit obligaţia de a acorda prioritate pietonilor iar alte 16 persoanelor care s-au grăbit să traverseze strada prin alte locuri decât cele prevăzute de lege. De asemenea, poliţiştii au mai reţinut 9 permise de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce şi au retras 1 certificat de înmatriculare.