Premier League: Chelsea remizează pe Stamford Bridge!

0
555

Când Romelu Lukaku, cine altcineva, deschidea scorul (min. 28), după o lovitură de colţ cu capul (al 5-lea gol în Premier League), antrenorul Thomas Tuchel era convins probabil că avantajul va fi augmentat până la sfârşitul partidei, cu Brighton, şi profitând de înfrângerea lui Liverpool se va instala comfortabil pe locul doi. Unde s-a şi instalat provizoriu. Chelsea a presat continuu în prima repriză, în care Brighton doar a contraatacat. Lipsită de aportul lui Ben Chillwel şi Thiago Silva –accidentaţi, Timo Werner şi Ruben Loftus-Cheek (testaţi pozitiv), Chelsea n-a atins turaţia dorită. Şi lovitură de teatru în prelungiri: Danny Wellbeck, la câteva minute după intrarea în teren, a egalat cu capul, valorificând o centrare a lui Cucurella, făcând linişte pe Stamford Bridge (40.080 spectatori) şi recompensând efortul echipei sale. Într-o altă partidă Manchester City a câştigat (1-0), în deplasare, pe Community Stadium, partida cu Brentford, prin golul lui Phill Foden şi are 8 puncte avans faţă de Chelsea şi 9 faţă de Liverpool (un meci mai puţin).