Fotbalistul argentinian Lionel Messi (FC Barcelona) a fost desemnat, joi, cel mai bun coordonator de joc din lume în 2016, potrivit Federaţiei Internaţionale de Istorie şi Statistică a Fotbalului (IFFHS).
Messi a avut un avans de 106 puncte faţă de următorul clasat, colegul său de la Barca, Andres Iniesta,, câştigător în 2012 şi 2013. Germanul Toni Kroos (Real Madrid), desemnat cel mai bun “playmaker” în 2014, a completat podiumul din acest an.
Lionel Messi a reuşit 23 de goluri şi 8 pase decisive pentru Barcelona în sezonul 2016-2017, în toate competiţiile.
Distincţia primită de Lionel Messi confirmă dominaţia Barcelonei la categoria celor mai buni coordonatori de joc din lume. Din 2008, Xavi (de patru ori), Iniesta (de două ori) şi Messi (de două ori) au câştigat toate premiile oferite de Federaţia Internaţională de Istorie şi Statistică a Fotbalului, cu excepţia anului 2014, când s-a impus Kroos.
Algerianul Riyad Mahrez, coordonatorul de joc al campioanei Angliei, Leicester, este cel mai bun debutant în această ierarhie a anului 2016.
Clasamentul celor mai buni coordonatori de joc în 2016, întocmit de Federaţia Internaţională de Istorie şi Statistică a Fotbalului:
1. Lionel Messi (Argentina/FC Barcelona) 172 puncte
2. Andres Iniesta (Spania/FC Barcelona) 66
3. Tony Kroos (Germania/Real Madrid CF) 45
4. Mesut Ozil (Germania/Arsenal FC) 39
5. Riyad Mahrez (Algeria/Leicester City FC) 36
5. Luka Modric (Croaţia/Real Madrid CF) 36
7. Kevin De Bruyne (Belgia/Manchester City FC) 31
8. Paul Pogba (Franţa/Juventus Torino FC/Manchester United FC) 26
9. Eden Hazard (Belgia/Chelsea FC) 14
10. Dimitri Payet (Franţa/West Ham United) 8
11. David Silva (Spania/Manchester City FC) 5
12. Neymar (Brazilia/FC Barcelona) 3
12. Marek Hamsik (Slovacia/Napoli SSC) 3
14. Thiago Alcantara (Spania/FC Bayern Munchen) 1
14. Javier Pastore (Argentina/Paris SG) 1