Concertul de Anul Nou de la Viena, transmis de TVR în direct pe 1 ianuarie, ora 12.15, şi în reluare pe 3 ianuarie, ora 10.00

0
623

Concertul de Anul Nou de la Viena, cel mai îndrăgit concert de muzică simfonică, urmărit de milioane de oameni de pe întreg mapamondul, va fi transmis, ca în fiecare an, de TVR joi, 1 ianuarie 2015, de la ora 12.15. Concertul susţinut de Filarmonica vieneză îl va avea la pupitru pe dirijorul Zubin Mehta, aflat la cea de-a cincea apariţie în această ipostază. Concertul poate fi urmărit pe TVR 1, dar şi pe TVR HD şi TVR+.

Ca în fiecare an, TVR transmite în exclusivitate cel mai îndrăgit concert de muzică simfonică, în direct de la Viena – joi, 1 ianuarie 2015, ora 12.15. Zubin Mehta va dirija Concertul anual de la Viena susţinut de Filarmonica vieneză. Va fi cea de-a cincea apariţie în ipostaza de dirijor al Concertului de la Viena a maestrului, acum în vârstă de 77 de ani. Continuând tradiţia lui Willi Boskovsky, Clemens Krauss sau Lorin Maazel, Mehta apare în lista dirijorilor care au condus cel mai des Filarmonica Vieneză pe scena concertului de Anul Nou. Mehta a mai dirijat acest concert din Sala de Aur în 1990, 1995, 1998 şi 2007.
Ar putea fi numit un „Love Affair cu Filarmonica”: „Prin invitaţia adresată maestrului Zubin Mehta de a dirija din nou acest concert – subliniază reprezentanţii filarmonicii – am dorit reîntâlnirea nu numai cu unul dintre dirijorii timpului nostru, ci chiar cu unul dintre cei mai mari umanişti”. Asocierea de peste 52 de ani cu dirijorul indian, ţine să afirme de asemenea filarmonica, poate fi numită deja o relaţie de dragoste.

Născut în India, dar cu studiile făcute la Viena: Mehta s-a născut în Bombay în 1936, a studiat la Viena din 1954 până în 1957, unde „şi-a făcut bagheta” sub tutela celui care este numit „antrenorul dirijorilor” – Hans Swaarowsky, pe atunci la academie. Debutul său în Statele Unite a avut loc în 1960, iar la vârsta de numai 26 de ani, în 1962, a fost numit director muzical al Orchestrei Filarmonice din Los Angeles, ceea ce l-a propulsat către faima mondială. Au urmat apoi: director al New York Filarmonic Orchestra din 1978 până în 1991, o perioadă mult mai lungă decât predecesorii săi în secolul XX, iar din 1998 până în 2006, Mehta a fost directorul Bavarian State Opera.

Dirijorul care are o stea pe Walk of Fame al dirijorilor celebri, cel care s-a dedicat promovării tinerelor talente din ţara sa de origine, este directorul pe viaţă al Israel Philarmonic Orchestra, membru de onoare al Filarmonicii din Viena, ca şi al altor orchestre.

Pentru cei care nu pot urmări transmisiunea în direct de la Viena, concertul poate fi vizionat în reluare, tot la TVR 1, în data de 3 ianuarie, începând cu ora 10.00. (sursa: Hotnews)