Dan Petrescu: “La Craiova va fi o finală, trebuie să dăm mai mult de 100 %”

0
185

Derby-ul etapei a 18-a a campionatului, Universitatea Craiova – CFR Cluj, este programat duminică, 1 decembrie, de la ora 20.30, pe arena „Ion Oblemenco”. Cele două echipe sunt pe podiumului clasamentului, la două puncte de liderul Universitatea Cluj, iar la finalul etapei, în funcţie de rezultate, învingătoarea din derby-ul din Bănie ar putea urca pe prima poziţie. Dan Petrescu a prefaţat derby-ul, spunând că acesta va fi un test foarte important pentru echipa sa.

“Va fi un meci greu la Craiova, ca întotdeauna. Ei au câştigat ultimul meci, au un moral foarte bun şi sunt pe locul doi, la egalitate de puncte cu noi. Va fi care pe care, ambele echipe vor să ajungă în play-off şi să ajungă cât mai sus. Aşa că sigur va fi un meci cu o intensitate maximă. Şi ei vor să ajungă pe primul loc, la fel cum vrem şi noi. Cei de la Craiova au jucători foarte buni, care pot face diferenţa. Meciul cu Craiova va fi un test important pentru echipa mea, şi în apărare şi în atac. Va fi un test în care va trebui să dăm mai mult de 100%, să avem încredere în noi şi să jucăm mult mai bine decât cu Rapid. Până la final de an mai sunt patru meciuri de foc, nu va fi uşor. Trebuie să luăm meci cu meci, fiecare dintre ele va fi o finală, asta e clar. Nu cred că absenţa unui jucător poate face diferenţa la o echipă precum Craiova. Au jucători foarte buni în lot, 90% din ei joacă la echipele naţionale, e clar că Universitatea are o echipă de calitate. E adevărat, Mitriţă e un jucător important, dar să nu uităm că singurul jucător din campionatul nostru care joacă titular la echipa naţională este Bancu. Deci în mod normal, Bancu este cel mai valoros jucător al lor. E un jucător care mie îmi place, tot timpul l-am apreciat. Mai sunt 2-3 jucători importanţi care nu se antrenează 100%, iar Kamara nu va face parte din lot. El e în refacere şi nu se antrenează cu echipa” a spus Dan Petrescu.

Comisia Centrală a Arbitrilor a hotărât ca derby-ul etapei să fie condus la centru de bucureşteanul Marcel Bîrsan, cel care a arbitrat şi în tur duelul dintre cele două formaţii, câştigat cu 2-0 de Universitatea Craiova. Atunci, Marcel Bîrsan l-a eliminat în ultimul minut din prima repriză pe jucătorul gazdelor, Mohammed Kamara, căruia i-a acordat două cartonaşe galbene pentru intrări dure asupra lui Paradela. Antrenorul CFR-ului, Dan Petrescu, a acuzat la finalul meciului din tur deciziile lui Marcel Bîrsan, precum şi faptul că arbitrul bucureştean este delegat frecvent la întâlnirile dintre CFR Cluj şi Universitatea Craiova.

„Am jucat foarte bine în prima repriză, însă acel cartonaș roșu a schimbat tot meciul. Primul galben a fost inexistent, iar la al doilea putea da atât cartonaș galben, cât și roșu. Nici nu știam cine e arbitru acum trei zile, însă le-am zis dinainte că știu cine e, dacă jucăm cu Craiova. Uitați-vă la statistici, de câte ori a fost Bîrsan la partidele noastre cu Universitatea Craiova. Nu știu de ce este el mereu, mai ales în deplasare. Kamara a fost împins, a vrut să joace mingea. Am avut o reacție nervoasă la fază, nu ar fi trebuit. L-am întrebat pe arbitru de ce dă cartonașe galbene la final, băieții erau nervoși, e normal după o înfrângere”, a spus Dan Petrescu, la finalul partidei din tur.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *