Doi arestaţi preventiv şi un altul la domiciliu, pentru viol şi pornografie infantilă

0
281

La data de 28 noiembrie a.c., polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Craiova, împreună cu un procuror din cadrul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Craiova, au efectuat o acțiune în județul Dolj, pentru combaterea faptelor de pornografie infantilă. Polițiștii au pus în executare trei mandate de aducere, într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunilor de viol şi pornografie infantilă. În urma audierilor, trei bărbaţi au fost reţinuţi pentru 24 de ore, iar, ieri, instanţaTribunalului Dolj a decis arestarea preventivă a doi dintre ei, pentru celălalt dispunând arestul la domiciliu.

În fapt, doi bărbaţi, din judeţul Dolj, sunt bănuiţi că, în luna mai 2022, ar fi violat o persoană vătămată minoră, în vârstă de 15 ani la data comiterii faptelor, profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra și de a-și exprima voința. Fapta de viol ar fi fost săvârșită în scopul producerii de materiale pornografice, fiind înregistrată de către un al treilea bărbat. Materialele pornografice ar fi fost distribuite, ulterior, către alte persoane. Cei trei bărbaţi au fost conduşi la audieri, iar, în baza probatoriului administrat, procurorul de caz a dispus măsura reținerii, pentru 24 de ore. Ieri, cei în cauză au fost prezentaţi instanţei Tribunalului Dolj, care a emis mandat de arestare preventivă, pentru 30 de zile, faţă de doi dintre aceştia şi arest la domiciliu faţă de al treilea bărbat.