CFR Cluj, eliminată din Cupă, Dan “Penalty” pleacă

0
606

CFR Cluj a fost eliminată din 16-imile Cupei României de Poli Iaşi. Modovenii au câştigat cu 1-0, gol Calcan (64), chiar în Gruia, unde au acceptat să joace, deşi erau gazde. Ca de obicei, Dan Petrescu a invocat la final câteva penalty-uri nearcordate spunând că este vina celor de la Universitatea Craiova că nu primeşte el penalty-urile imaginare cu care ne-am obişnuit. În schimb, finanţatorul echipei, Nelţu Varga, a aunţat despărţirea de antrenor, după 3 înfrângeri la rând şi 4 eşecuri consecutiva acasă. Totodată, cu Dan Petrescu pe bancă, CFR a fost eliminată de fiecare dată în această fază din Cupa României, de două ori de Botoşani şi acum de Iaşi. În singurul sezon din ultimele 4 în care a depăşit primul tur, CFR a ajuns în semifinale, dar abia atunci revenise petrescu la echipă, şi a pierdut semifinala cu Astra.

S-au mai calificat în optimi, în afară de Poli Iaşi, Chindia Târgovişte, Universitatea Craiova, Turris Oltul Turnu Măgurele, Dunărea Călăraşi, ASU Politehnica Timişoara, FC Botoşani, Farul Constanţa, Viitorul Pandurii Târgu Jiu, Petrolul Ploieşti, Dinamo, Astra Giurgiu, Universitatea Cluj; FCSB şi Gaz Metan Mediaş. Azi se va disputa meciul FK Csikszereda – UTA Arad, de la ora 14.