Președintele Klaus Iohannis a apreciat, într-un mesaj postat luni pe pagina sa de Facebook cu ocazia sărbătorii Sfântului Andrei, că în această zi se cinstesc valorile creștine pe care stă întreaga noastră istorie, el transmițându-le tuturor românilor care își serbează onomastica gânduri bune și multă sănătate.
“Astăzi îl sărbătorim pe Sfântul Apostol Andrei, ocrotitorul României. Cinstim astfel valorile creștine pe care stă întreaga noastră istorie, pe care se sprijină speranțele și idealurile noastre. Transmit tuturor românilor, de acasă sau de peste hotare, care își serbează astăzi onomastica, gânduri bune, multă sănătate și să vă bucurați de căldură și atenția celor dragi. La mulți ani!”, este mesajul șefului statului postat pe pagina sa de Facebook.