Raport ONU: Forţele siriene au ucis peste 200 de copii

0
398
Bashar al-Assad

Forţele de securitate siriene au comis „crime împotriva umanităţii” de la începutul protestelor antiguvernamentale, în martie, afirmă un raport ONU, care adaugă că cel puţin 256 de copii au fost ucişi de trupele guvernamentale. Investigaţia, efectuată de comisia internaţională independentă a ONU, a descoperit exemple de execuţii sumare, arestări arbitrare, dispariţii forţate şi tortură, inclusiv violenţe sexuale şi abuzuri, unele dintre ele îndreptate împotriva copiilor, relatează „The Guardian”, în ediţia electronică. Raportul pune şi mai multă presiune pe umerii regimului lui Bashar al-Assad, care este criticat de comunitatea internaţională şi a devenit, duminică, subiectul unor sancţiuni economice dure din partea Ligii Arabe.

Raportul se bazează pe interviuri cu 223 de victime şi martori, accesul anchetatorilor fiind interzis în ţară, în pofida cererilor repetate. Numărul de 256 de copii ucişi, până la 9 noiembrie, este atribuit numai unor „surse credibile”. Documentul include mărturii din partea unor dezertori din forţele de securitate, care au vorbit despre focuri trase la întâmplare asupra protestatarilor neînarmaţi şi despre lunetişti care vizează persoane ce vorbesc la megafoane sau folosesc telefoane mobile şi camere de filmat. Un dezertor a povestit că o fetiţă de doi ani a fost împuşcată de un ofiţer, care a declarat că nu vrea ca aceasta să crească pentru a deveni protestatar. „Forţele statului au tras la întâmplare împotriva protestatarilor. Mulţi au fost împuşcaţi în partea superioară a corpului, inclusiv în cap”, precizează raportul. Dezertori au spus comisiei că au primit ordine să împuşte protestatari neînarmaţi fără avertisment. „În unele cazuri, comandanţii le ordonau, însă, protestatarilor să se disperseze şi îi avertizau înainte de a deschide focul”.