O victorie şi un eşec pentru echipele Craiovei, în Polivalentă

0
396

Două meciuri s-au jucat sâmbătă în Sala Polivalentă, fiind implicate echipele SCM Craiova. Voleibalistele din Bănie au debutat cu un eşec în noul campionat, scor 1-3, pe seturi: 12-25, 25-23, 21-25, 27-29, contra vicecampioanei, CSM Târgovişte, după aproape două ore de joc. Au evoluat pentru echipa antrenată de Marius Măcicăşan: Marciu, Savu, Boris, Simoniia, Do Nascimento, Manuc, Stoian, Stan, Brabete, Tucmeanu – libero. Pentru SCMU va urma o deplasare la Rapid în etapa a doua. “Mă bucur că fetele au luptat, în afară de primul set, în care n-am reuşit să le activez mai devreme, poate era altă poveste la rezultatul final. În momentele importante am avut dificultăţi în a găsi soluţii, dar sezonul e lung şi vom lucra să creştem jocul şi sunt sigur că rezultatele vor veni, dacă muncim, bunul Dumnezeu ne va răsplăti” a declarat antrenorul Marius Măcicăşan.

Baschetbaliştii Craiovei resimt participarea pe două fronturi şi au avut mari probleme în a obţine prima victorie în Liga Naţională, la al treilea meci disputat, care a contat pentru etapa a 5-a. Deşi au întâlnit o echipă modestă, CSM BC Miercurea Ciuc, elevii lui Vitaly Stepanovski s-au impus greu, la o singură posesie, scor 78-76 (18-21, 18-17, 23-24, 19-14). Au jucat pentru SCMU Craiova: Hopkins 21 de puncte, Nikolic 17, Palmi 11, Watson 11, Mijovic 6, Blaj-Voinescu 4, Coconea 4, Ţîbârnă 2, Edwards 2, Flanningan. Pentru SCMU Craiova va urma cel de-al patrulea meci din grupa H a FIBA Europe Cup, în deplasare cu CSO Voluntari, miercuri, de la ora 20.