Preşedintele Iohannis a depus o coroană de flori la Clubul Colectiv

0
594

Preşedintele Klaus Iohanis a depus miercuri dimineaţa o coroană de flori în faţa Clubului Colectiv, în memoria tragediei care a avut loc în urmă cu patru ani.

Şeful statului a aprins cu acest prilej o candelă şi s-a recules câteva momente în faţa altarului improvizat în faţa clubului în memoria victimelor incendiului din 30 octombrie 2015.

Peste 60 de persoane şi-au pierdut viaţa în urma tragicului eveniment petrecut în seara de 30 octombrie 2015, la clubul Colectiv din Bucureşti, situat în str. Tăbăcarilor nr. 7, sectorul 4, unde trupa Goodbye to Gravity susţinea un concert de lansare a unui nou album. Incendiul izbucnit în timpul concertului s-a extins rapid, soldându-se cu numeroase persoane decedate şi rănite. (text și foto Agerpres)