Academicianul Basarab Nicolescu, în vizită de lucru la Casa Dianu

0
3388
Președintele Consiliului Județean (CJ) Dolj, Ion Prioteasa, s-a aflat, ieri, într-o vizită de lucru la Casa Dianu, din Craiova, edificiu cu statut de monument istoric, aflat în plin proces de consolidare și restaurare, în cadrul unui demers cu finanțare europeană în valoare totală de 4,8 milioane de euro, care vizează crearea Muzeului Cărții și Exilului Românesc. Alături de președintele CJ Dolj, Ion Prioteasa, la eveniment au mai participat vicepreședintele Cosmin Vasile, administratorul public al județului, Cosmin Durle, managerul Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman“, Lucian Dindirică, academicianul Basarab Nicolescu, precum și membrii echipei de implementare a proiectului. 

Proiectul „Valorificarea durabilă a monumentului istoric Casa Dianu din localitatea Craiova, județul Dolj, prin crearea unui Muzeu al Cărții și Exilului Românesc și introducerea acestuia în circuitul turistic“ este finanțat în cadrul Programului Operațional Regional 2014 – 2020, având o valoare totală de 4,8 milioane de euro, inclusiv TVA, din care asistența financiară nerambursabilă se ridică la 4,2 milioane de euro. Contractul pentru restaurarea și consolidarea monumentului istoric Casa Dianu a fost atribuit societății comerciale Rasub Construct SRL, din Slatina, la o valoare de aproximativ 3,1 milioane de euro, inclusiv TVA. „Am decis astăzi ca, împreună cu domnul academician Basarab Nicolescu, să vizităm șantierul deschis la Casa Dianu, unul dintre monumentele de referință din Craiova, o clădire pe care Consiliul Județean Dolj a achiziționat-o pentru a o salva și pe care am destinat-o unui obiectiv cu totul aparte – crearea Muzeului Cărții și Exilului Românesc. Este un proiect care a pornit de la managerul Bibliotecii Județene «Alexandru și Aristia Aman», Lucian Dindirică, și de la domnul academician Basarab Nicolescu, pe care îl considerăm deja un prieten de-ai noștri, un prieten de-ai Craiovei, din partea căruia am primit un sprijin extraordinar. Trebuie să știți că, în toată această perioadă, s-a implicat foarte mult pentru a găsi persoane dispuse să doneze opere create în exil, care să fie aduse în Bănie, pentru a putea fi studiate. Sunt convins că vor fi oameni care vor face potecă spre Craiova, pentru a veni să descifreze documente importante, care ajung aici din diferite colțuri ale lumii. Investim aproape 5 milioane de euro în această clădire emblematică, în care se vor regăsi atât colecțiile donate de personalități precum domnii academicieni Dinu C. Giurescu sau Dan Berindei, colecții pentru care vor fi amenajate încăperi speciale, cât și cărți, lucrări și documente inedite, reprezentative pentru exilul românesc, cum sunt și cele dăruite cu generozitate de către domnul academician Basarab Nicolescu. Noul muzeu va fi o instituție interactivă, o instituție vie, care își propune să atragă cât mai mulți tineri și chiar copii….“, a declarat președintele Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa.

„Vom continua proiectele din această sferă”
Vicepreședintele CJ Dolj Cosmin Vasile a reiterat angajamentul instituției de a continua demersurile investiționale în domeniul cultural, evidențiind avantajul reprezentat de posibilitatea accesării fondurilor nerambursabile.„Doresc să adresez felicitări constructorului, exprimându-mi speranța că ritmul în care se desfășoară lucrările va fi menținut. Mă bucură faptul că managerul Bibliotecii Județene, Lucian Dindirică, are deja o viziune asupra modului în care va fi organizată noua instituție și am convingerea că aceasta va deveni un loc de pelerinaj și de studiu pentru cei care vor veni la Craiova de la facultăți din întreaga țară, dacă nu chiar și din afara granițelor. Vom continua proiectele din această sferă și avem atuul unor oameni capabili să vină cu idei valoroase, dar și al unei echipe eficiente în elaborarea de proiecte prin intermediul cărora sunt accesate fonduri europene. Să ne amintim faptul că, în urmă cu trei ani, am inaugurat Centrul Transfrontalier de Informații și Comunicații, demers prin care am reușit, încă o dată, să punem în valoare o clădire veche din orașul nostru, o clădire care astăzi îmbogățește patrimoniul Băniei“, a afirmat vicepreședintele CJ Dolj Cosmin Vasile.

„Muzeul acesta este viu”
Academicianul Basarab Nicolescu a vorbit despre importanța noului muzeu pentru cultura română, subliniind faptul că inițiativa nu are precedent în spațiul european. „Este o mare bucurie pentru mine să văd «încarnată» o idee care, acum câțiva ani, părea un vis, o utopie – ideea creării unui muzeu dedicat cărții și exilului românesc. Este o operă de reîntregire a culturii naționale, în sensul că, din cauza regimului totalitar din țara noastră, o parte din cultura română a fost realizată în străinătate. Vorbim aici despre fondatori ai logicii, precum Ștefan Lupașcu, despre fondatorul istoriei moderne a religiilor, Mircea Eliade, despre singurul Premiu Goncourt pe care l-a avut România, prin Vintilă Horia, sau despre fondatorul Cenaclului de la Neuilly, Leonid Mămăligă. Toate aceste arhive au ajuns, iar multe altele vor ajunge aici, la Craiova. Muzeul acesta este viu, în dezvoltare continuă, iar documentele donate așteaptă să trăiască, să fie văzute. Vreau să le mulțumesc personal tuturor celor care s-au implicat pentru realizarea unui proiect care va fi o operă nu doar a acestui oraș, va fi o operă națională și chiar europeană, pentru că nu există o asemenea inițiativă nicăieri în Europa. În fond, este o reintegrare a culturii române, însă și o evidențiere a rolului culturii noastre în cea europeană. Sunt sigur că Muzeul Cărții și Exilului Românesc va atrage un flux internațional spre Craiova, că va fi un centru al intelectualității, al spiritualității și, în definitiv, un centru turistic“, a declarat academicianul Basarab Nicolescu.
Lucian Dindirică, managerul Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”:
 „Vizitând astăzi șantierul de la Casa Dianu, realizăm că timpul care a rămas până la inaugurare este unul foarte scurt, de aproximativ un an, ceea ce înseamnă că visul nostru devine realitate cu aproape 6 luni mai devreme. Este clar că mai avem foarte mult de muncă, pentru că trebuie să definitivăm arhivarea tuturor donațiilor și colecțiilor pe care le deținem, al căror număr a depășit deja pragul de 20 și este în continuă creștere.  Constatând ritmul în care avansează lucrările de consolidare și restaurare, este evident faptul că urmează o nouă perioadă intensă, în care trebuie să ne așezăm la masă, să analizăm atent și fiecare încăpere să primească o destinație precisă, să stabilim pentru fiecare colecție în parte delimitările între zonele de expunere permanentă și temporară. Este o activitate migăloasă, deoarece acum sunt decise detaliile pentru fiecare expoziție care va fi găzduită de Muzeul Cărții și Exilului Românesc.“