Premii pentru meşterii populari

0
79

Meritele deosebite în conservarea şi perpetuarea tradiţiei, calitatea şi valoarea creaţiei au fost răsplătite cu premii şi la cea de-a 40-a ediţie a Târgului Meşterilor Populari. Evenimentul a fost organizat, timp de trei zile, între 27 şi 29 octombrie, în centrul Craiovei, de Secţia de Etnografie a Muzeului Olteniei. Festivitatea s-a desfăşurat sâmbătă, iar premiile – decise de un juriu ai cărui membri au fost reprezentanţi de la muzee din Dolj, Vâlcea, Gorj şi Mehedinţi – au constat în diplome, trofee şi bani.

Premiul „Cetatea Băniei” pentru întreaga activitate, acordat de Primăria Municipiului Craiova: Gheorghe Gârbovan (ceramică) – Șişeşti, Mehedinţi

Marele Premiu şi Trofeul Târgului: Maria Gibu (ţesături) – Frânceşti, Vâlcea

Secţiunea Tineret

Premiul I – Ion Mischiu (ceramică) – Horezu, Vâlcea

Premiul al II-lea – Attila Denes (ceramică) – Corund, Harghita

Premiul al III-lea – Filip Tinca (ţesături) – Sinaia, Prahova

Secţiunea Adulţi

Premiul I – Gheorghe Iorga (ceramică) – Horezu, Vâlcea

Premiul al II-lea – Pompiliu Ciolacu (icoane de vatră) – Tg. Jiu, Gorj

Premiul al III-lea – Constantin Țanea (prelucrare lemn) – Vădeşti, Vâlcea

Marele Premiu şi Trofeul Târgului: Maria Gibu (ţesături) – Frânceşti, Vâlcea

 „Eu nu lucrez comercial, le trec pe toate prin filtrul sufletului meu…”

Maria Gibu

Era un copil când, după terminarea a opt clase, tatăl a dus-o să facă ucenicie la locul de muncă. În 1973 a obţinut, la Horezu, calificarea de ţesător. Probabil a moştenit talentul… „Mama a fost o bună lucrătoare, realiza tot felul de cusături, covoare, ii, croşeta. Cred că talentul pentru lucru şi îmbinarea culorilor de la ea le moştenesc”, spune Maria Gibu. A lucrat încontinuu până astăzi, la 61 de ani, făcând din ţesut o meserie şi câştigându-şi astfel existenţa. Din 1993 până în 2011, a fost îndrumător la Școala Populară de Arte şi Meserii Vâlcea, la rându-i învăţând meserie mai multe promoţii de elevi. A fost perioada în care a participat la primele târguri de profil din străinătate – în Olanda, Grecia, Italia, Bulgaria, ba chiar, mai bine de o săptămână, în Franţa, la invitaţia ICR.

Târgurile meşterilor populari rămân, de altfel, singurele locuri în care Maria Gibu îşi vinde ţesăturile pentru a căror realizare pune atâta suflet. Atâta încât pe unele chiar îi pare rău să le vândă! „Eu nu lucrez comercial, le trec pe toate prin filtrul sufletului meu. Aşa că nu pot să lucrez zile întregi ca să dau marfă la magazine. Când se iveşte ocazia şi pot, merg la târguri organizate şi, dacă le vând, e foarte bine, dacă nu, le duc acasă, le dau cu naftalină şi aşteaptă până le vine rândul în următorul an”, ne spune.

La Craiova vine de ani buni. A câştigat aici un premiu al II-lea, apoi, la ediţia a 32-a, din 2009, Premiul I la Secţiunea Adulţi, pentru prelucrarea părului de capră şi a lânii. Acum, la ediţia a 40-a, i s-au acordat Marele Premiu şi Trofeul Târgului. Dacă se aştepta la o aşa recunoaştere? „Sinceră să fiu, da, dar nu ştiam că a venit momentul…”, mărturiseşte cu sinceritate. Craiovenii au putut să o vadă, vineri, chiar la lucru, torcând, cu furca şi caierul alături.

A adus în Târg covoare ţesute din păr de capră şi carpete de diferite mărimi, în combinaţie – lână ţurcană şi păr de capră. „De obicei, eu lucrez din lână naturală, în special din lână ţurcană, pentru că are firul lung, aspru, şi se potriveşte foarte bine cu părul de capră. Și atunci le-am combinat: fac fondul la carpete pe bază de lână ţurcană, iar la flori, pentru pata de culoare, folosesc păr de capră. Păstrez în continuare tradiţia oltenească, aşa că o să vedeţi la mine flori de mărgăritar, frunza de stejar cu ghindă, spicul, pomul vieţii. Nu mă abat, nu îmi place să fac altceva. Aşa simt, aşa le fac…”, mai spune Maria Gibu.

Materia primă o cumpără: ia fie lână netoarsă, pe care o pregăteşte singură pentru lucru, fie lână toarsă, albă şi gri, fie păr de capră, pe care, la fel, îl spală, îl scarmănă şi îl toarce. Hotărăşte apoi modelul şi se aşterne la urzit pe ghergheful vertical. „Lucrez din imaginaţie, am ani buni de când nu mai ţin model în faţă. E suficient să mă hotărăsc dinainte ce vreau să fac. Iarnă-vară, ghergheful nu se ridică. Chiar dacă nu lucrez în permanenţă, el stă acolo. Când simt că am nevoie de relaxare, mă aşez la el şi uit de toate grijile!”, povesteşte.

De multe ori, vânzarea nu e pe măsura muncii, însă nici pentru Maria Gibu banii nu sunt întotdeauna cea mai însemnată răsplată: „Când vezi că un om te apreciază, că stă în loc şi se uită la lucrarea ta, ţi se umple sufletul de bucurie! Probabil nu are bani, dar îi place ce vede. Și pentru mine a contat şi contează foarte mult când sunt felicitată şi apreciată…”.

Premiul „Cetatea Băniei”: Gheorghe Gârbovan (ceramică) – Șişeşti, Mehedinţi

„Nu e nici o pricopseală… Dar nici nu murim de foame”

Gheorghe Gârbovan

Recunoaşte cu sinceritate, de la bun început, că nu i-a plăcut deloc lucrul cu ceramica, dar a fost nevoit să-l facă, de pe la 32 de ani, când s-a văzut şomer. Acum are 46 şi a ajuns cunoscut din Craiova pân’ la Iaşi! „Taică-meu a învăţat meseria asta la 14 ani, eu am lucrat în alt domeniu, prin minerit. Sincer, nu mi-a plăcut. Dar când am ajuns şomer, nu ştiam în ce parte s-o iau! Având un strop de pricepere şi de ambiţie, am prins lucrul…”, povesteşte Gheorghe Gârbovan.

Ceramica din zona din care vine, Șişeşti-Mehedinţi, n-a prea fost cunoscută în ţară decât după ce reprezentanţii Secţiei de Etnografie a Muzeului Olteniei au promovat-o la Târgul Meşterilor Populari de la Craiova, unde Gheorghe Gârbovan vine de cel puţin zece ani. „De la Craiova am devenit cunoscuţi şi în alte părţi şi am ajuns până în Moldova, la Iaşi!”, mai spune, cu mândrie, ceramistul. Dovadă că e apreciat aici sunt şi premiile câştigate în anii trecuţi – al II-lea la Secţiunea Tineret, I la Adulţi şi acum Premiul „Cetatea Băniei”.

În atelierul din Șişeşti o mână de ajutor îi dau şi tatăl, la cei 86 de ani pe care îi are, şi soţia. Chiar e nevoie de o mână de ajutor, pentru că a da formă şi culoare unui vas de ceramică înseamnă muncă multă. Începe totul cu procurarea materiei prime, lutul – de undeva din zonă, de pe deal, de la o adâncime de 3 metri. „Săpăm şi găsim un strat cam de o jumătate de metru, pe care îl luăm. E cam greu de scos, e muncă multă…”, spune Gheorghe Gârbovan. „Aducem acasă pământul ăsta. Acolo, punem apă peste el şi îl luăm la tocat, cu săpătoarea. Să se mureze, cum se zice în termeni populari. Îl lăsăm o săptămână la murat. Apoi luăm nisipul – pentru că pământul nostru este foarte gras şi, din cauza asta, trebuie să amestecăm două părţi de pământ şi una de nisip, ca să iasă bine la ars şi la uscat, altfel se crapă. Îl întindem şi îl călcăm la picior de patru ori, ca să ia cantitatea de nisip, apoi îl luăm la mână şi scoatem toate impurităţile”. E doar prima parte a întregului proces de prelucrare… Urmează lucrul la roată, pentru o săptămână, două, vasele sunt lăsate la uscat şi abia după aceea băgate la cuptor.

La vânzare ajung de la 2 lei la 30-40 de lei, în funcţie de dimensiune. E mult, e puţin? „Nu e nici o pricopseală, dar nici nu murim de foame. Supravieţuim… de azi pe mâine!”, afirmă cu un strop de amărăciune în glas Gheorghe Gârbovan. Și-a asumat însă acest lucru din momentul în care a ales să păstreze modele şi culorile tradiţionale: „Atâta timp cât mergi pe tradiţie, nu prea ai câştig… Sunt mulţi meşteri care sunt şi comercianţi. Și nu e corect, dar oamenii pleacă acasă cu portofelul plin”.

Premiul I – Secţiunea Tineret: Ion Mischiu (ceramică) – Horezu, Vâlcea

„Când pui suflet într-un obiect, iese bine şi merge şi vânzarea”

Ionuţ Mischiu

Ionuţ Mischiu are 25 de ani. O viaţă de ceramist, căci ştie de mic toate tainele lutului. I le-au transmis bunicii şi părinţii: „Fiind copil, stând în atelier pe lângă ei, jucându-mă cu bucata de pământ, mi-a intrat în sânge. Și îmi place ceea ce fac. Dacă nu îmi plăcea, mă lăsam şi făceam altă meserie…”. E când în atelier, când la târguri, unde pleacă mereu cu gândul să facă „treabă bună”, dar „să fie şi clienţii mulţumiţi”. La Târgul Meşterilor Populari de la Craiova participă de vreo 4-5 ani şi e pentru prima dată când câştigă un premiu. Nu se aştepta… Însă „când pui suflet într-un obiect, iese bine şi merge şi vânzarea”.

În prezent, Ionuţ Mischiu are propriul magazin în Horezu, unde îşi vinde obiectele de ceramică, şi ştie clar că asta vrea să facă şi în continuare. „Sunt momente în viaţă când te bate gândul să te laşi, dar nu poţi… Eu am încercat. O lună mi-a reuşit, mai mult nu am putut. Am plecat în Anglia în 2015 şi m-am întors acasă. N-am putut, plângeam…”, povesteşte tânărul.

„Sunt învăţat dimineaţa, cu trezirea, o cafea şi apoi să intru în atelier, să îmi văd obiectele lucrate de mine. Cu emoţii, cum ies la ardere, că acolo e cel mai greu. Prima dată le ardem la o temperatură de cel puţin 180 de grade, dup-aia le scoatem din cuptor, dăm cu lac – în termeni de producător se numeşte smalţ – şi le băgăm a doua oară la cuptor, timp de 14-15 ore şi o temperatură mai mare, de 800-1000 de grade”, mai spune acesta. După toată această muncă, îşi merită preţul fiecare obiect? „Sunt preţurile mici, dar eu sunt mulţumit!”, declară Ionuţ Mischiu, hotărât să ducă mai departe şi cât mai onorabil tradiţia familiei.

Premiul I – Secţiunea Adulţi: Gheorghe Iorga (ceramică) – Horezu, Vâlcea

Peste 60 de ani de olărit! „Mi-a fost drag, mi-e drag, dar acum am putere mai puţină…”

Gheorghe Iorga

„Meseria am învăţat-o de la părinţi mei, de mic copil, de la vârsta de 12 ani. De-atunci lucrez, până azi, la 73 de ani. Mi-a fost drag, mi-e drag, dar acum am putere mai puţină…”, îşi începe povestea Gheorghe Iorga. Cu lucrul la roată i-a deprins şi pe copii, şi pe nepoţi, însă azi „ei au problemele şi treburile lor, eu pe ale mele, aşa că doar eu cu soţia lucrăm, cât om putea”, mai spune aceasta.

La Târgul Meşterilor Populari de la Craiova a venit încă de la prima ediţie şi n-a vrut să o rateze nicicum pe aceasta, a 40-a, jubiliară: «Colaborez cu Muzeul Satului „Dimitrie Gusti” din Bucureşti din 1974. Acum nu am putut să merg la târgul lor, de Sf. Dumitru, pentru că am confirmat participarea la Craiova». A mai câştigat şi alte premii aici, cel mai recent fiind Premiul „Cetatea Băniei”, la ediţia din 2011. „Nu mă aşteptam acum la Premiul I, să vă spun sincer, pentru că sunt mulţi meşteri, fiecare cu talentul lui, cu marfa lui, cu specificul zonei lui…”, spune Gheorghe Iorga.

E o formă de apreciere de care se bucură la fel de mult cum o făcea şi cu ani buni în urmă. Meşter de-o viaţă, nu poate accepta însă că unii îşi arogă azi acest statut, deşi sunt simpli comercianţi. „În trecut, dacă luai un premiu, cât era de mic, te ştia toată ţara. Premiul acela te ridica. Însemna că cine îl lua era cel mai bun meşter dintre cei buni. Acum, dacă iei un premiu, nu prea se mai ştie de el, nu prea te mai ridică… Acum s-a lansat mult comerţul. Sunt mulţi comercianţi care îşi zic meşteri. Dar nu sunt, cumpără obiectele cu un preţ şi le vând cu altul. Ca să se cunoască fiecare cum e, ar trebui să demonstreze în faţa publicului ce lucrează el. Atunci vezi: e meşter sau nu e meşter!”, mai spune ceramistul de la Horezu.