Eşec al proiectului care prevede organizarea unui referendum pe tema apartanenţei Marii Britanii la UE

0
374

Coaliţia aflată la putere în Marea Britanie nu a reuşit să ajungă la un acord cu privire la o propunere de lege care prevede organizarea unui referendum pe tema apartenenţei ţării la Uniunea Europeană. Apărat de Bob Neill, deputat al Partidului Conservator, al premierului David Cameron, acest text ar fi garantat organizarea unui referendum pe această temă în 2017, indiferent de partidul care se va afla la putere după alegerile legislative din mai 2015. În faţa popularităţii tot mai mari a partidului populist şi antieuropean UKIP, Cameron a promis la sfârşitul lui 2013 să organizeze un astfel de refendum dacă va câştiga alegerile. Textul a fost adoptat în primă lectură de deputaţii britanici la 17 octombrie şi urma să fie supus votului în a doua lectură în Camera inferioară a Parlamentului, înainte de a fi trimis în Camera Lorzilor. Dar incapacitatea partidelor de a se pune de acord a împiedicat supunerea lui la vot în Camera Comunelor. Potrivit liberal-democraţilor, proeuropeni, aliaţii lor conservatori au sabotat în mod deliberat propunerea de lege, care anulează argumentul potrivit căruia votul în favoarea conservatorilor în 2015 este singurul mod de a garanta organizarea acestei consultări populare. Bob Neill a declarat că liberal-democraţii i-au “asasinat” în mod deliberat textul. “Nu ar fi îndrăznit să voteze împotriva unui referendum privind UE în Camera Comunelor”, a declarat el.