Kevin Rice, director de creaţie la Mazda

0
446

Mazda îşi consolidează echipa europeană de design prin numirea lui Kevin Rice în poziţia de director de creaţie. Începând cu 1 octombrie, profesionistul de 49 de ani va conduce procesul european de design şi se va concentra pe dezvoltarea în continuare a limbajului de design „KODO – Sufletul mişcării”, ce a adus Mazda numeroase premii. Această numire marchează întoarcerea lui Rice în cadrul Centrului de Cercetare şi Dezvoltare Mazda din Oberursel, Germania. Ca senior designer în perioada 1995-2000, Rice a contribuit la mai multe propuneri ale viitoarelor modele Mazda, inclusiv RX-8 şi la  dezvoltarea modelului „Neospace”, expus în 1999 la Salonul Auto de la Frankfurt. Ulterior Rice a petrecut 13 ani în cadrul BMW unde a fost responsabil de dezvoltarea în partea exterioară a mai multor modele  inclusiv seriile 3 şi 4. Rice, de orgine britanică, a studiat Designul Transporturilor în cadrul Universităţii Coventry şi anterior venirii sale la Mazda în 1995 şi-a dezvoltat talentul în cadrul Italdesign din Italia şi Opel în Germania.  „Suntem încântaţi să-i urăm din nou bun venit lui Kevin. Nu este un necunoscut faţă de brandul Mazda, iar experienţa sa la BMW adaugă o dimensiune în plus ce se va transfera către toate activităţile europene de design”, a declarat Peter Birtwhistle, Chief Designer, Mazda Research Europe.