Liceul “Tudor Arghezi” implementează proiectul multilateral “Comenius”

1
725

Începând cu anul şcolar 2012-2013, Liceul Teoretic “Tudor Arghezi” din Craiova implementează, în calitate de coordonator, un nou proiect multilateral “Comenius”, intitulat “Art and Science – the Best Ambassadors of the National Values within Europe”. În perioada 29 octombrie – 3 noiembrie 2012, liceul este gazda primei întâlniri de proiect, reunind la Craiova 20 de profesori din Turcia, Bulgaria, Polonia, Lituania, Franţa, Spania, Italia şi Portugalia.

Oaspeţilor din străinătate le-a fost pregătit, ieri, un program variat, care a cuprins prezentarea şcolii şi a sistemului românesc de învăţământ, a unor activităţi derulate deja în cadrul şcolii, care fac parte din programul de lucru al proiectului, precum “Sunt mândru că sunt român!”, “Valori naţionale reflectate prin obiceiuri şi tradiţii de toamnă”, dar şi activităţi artistice – dansuri şi cântece populare interpretate de elevi şi ateliere de lucru. În zilele ce urmează vor fi organizate vizite la Muzeul Hidrocentralei Porțile de Fier şi la Ansamblul Sculptural Constantin Brâncuşi de la Târgu Jiu, dar şi pe Valea Prahovei, unde vor fi vizate Castelul Bran şi Castelul Peleş.

Principalul obiectiv urmărit prin acest proiect este acela de a promova, prin artă şi ştiinţă, tradiţiile şi valorile naţionale în spaţiul european.

1 COMENTARIU

  1. liceu serios, echipa serioasa de proiecte europene! bravo, felicitari echipei care se ocupa cu aceste proiecte. Scoala are mult de castigat.

Comments are closed.