Universitatea din Craiova, deschidere de an academic în condiţii excepţionale

0
176

Anul academic 2024-2025 va fi deschis la Universitatea din Craiova, marți, 01 octombrie, la ora 12:00, printr-o ceremonie organizată în noua aulă „Constantin Belea”, din clădirea J a Facultăţii de Automatică, Calculatoare şi Electronică, din Bulevardul “Decebal”. Acest corp de clădire este amplasat în campusul facultăților cu profil electric şi ingineresc din zona amintită, complet reabilitat în urma unei investiții de peste 20 de milioane de euro, bani proveniţi din fonduri europene.

Ceremonia va fi deschisă de rectorul Universității din Craiova, prof.univ.dr. Cezar Ionuț Spînu. “Studenţii craioveni vor beneficia, începând din acest an universitar, şi de o sală de sport complet nouă, dotată cu terenuri de jocuri sportive şi săli de kinetoterapie şi recuperare. Noua sală de sport este amplasată în campusul Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport din strada “Brestei”, se precizează într-un comunicat de presă al Universităţii din Craiova.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *