Napoli, lider în Serie A

0
435

După 6 etape, Napoli este lider în Serie A, pentru prima oară din iunie 2023, atunci când a câştigat al treilea său scudetto din istorie. Preluată în vara aceasta de Antonio Conte, formaţia de sub Vezuviu a început campionatul groaznic, cu un 0-3 la rivala Hellas Verona, dar apoi nu a mai cunoscut gustul eşecului. Duminică seara, partenopeii au învins-o pe Monza cu 2-0, pe “Diego Armando Maradona”, goluri Politano (22) şi Kvaratskhelia (33). Napoli are 13 puncte şi este urmată în ierarhie de Juventus (12p) şi de cele două echipe din Milano, ambele cu 11 puncte, tot atâtea câte are şi fostul lider, AC Torino. Faţă de rivalele din lupta pentru scudetto, Napoli ar avea în acest sezon avantajul unui program mai lejer, nefiind angrenată în cupele europene, după ce a avut un sezon precedent dezamăgitor, încheiat pe locul 10. Napoli joacă vineri, tot acasă, cu nou-promovata Como.